Introducere

În data de 21 iulie 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Această reglementare urmărește transpunerea în legislația națională a celei de-a 4-a Directive a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea spălării banilor și abrogă Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Chiar dacă în prezent este deja în vigoare, Legea nr. 129/2019 va fi succedată în perioada următoare de legislație subsecventă pentru aplicarea dispozițiilor legii de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, precum și de autoritățile de supraveghere, dar și de noi modificări legislative, având în vedere că România este obligată să transpună până la 10 ianuarie 2020 cea de-a 5-a Directivă adoptată la nivelul Uniunii Europene în domeniul combaterii spălării banilor.

Cu titlu general, noua legislaţie în materie se axează pe introducerea în sarcina unor persoane fizice sau juridice denumite generic „entităţi raportoare” a unor obligaţii noi a căror nerespectare atrag sancţiuni drastice, în vederea descoperirii infracţiunilor de spălare de bani şi finanţare a terorismului. Specificul legii este dat de faptul că marea parte a acesteia este centrată asupra unor elemente procesuale orientate în scopul indicat anterior, normele de drept substanţial fiind minoritare. Una dintre aceste din urmă situaţii este reprezentată de art. 49 din Lege care reglementează infracţiunea de spălare a banilor, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018.  

Printre altele, noua reglementare a introdus o largă paletă de obligaţii impuse entităţilor raportoare(instituții financiare sau de credit, contabili, profesii liberale, furnizori de jocuri de noroc, agenţi imobiliari sau profesionişti persoane fizice). În aceeaşi ordine de idei, noua reglementare pune accentul pe noţiunea de „beneficiar real” al tranzacţiei, operaţiunii sau activităţii în scopul prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de spălare a banilor şi finanţare a terorismului desfăşurate în numele sau folosul acestuia.

În cele ce urmează vom prezenta cu titlu de exemplu principalele aspecte de noutate şi nu numai aduse de către noua reglementare în materie.

Entităţile raportoare şi obligaţiile acestora

Una dintre cele mai importante modificări aduse odată cu intrarea în vigoare a Legii reprezintă reglementarea noilor instituţii sau persoane care intră sub sfera de aplicabilitate a noţiunii de „entităţi raportoare”.

Astfel, art. 5 din Lege reglementează cu titlu exhaustiv lista acestor persoane, printre care este necesar a se remarca pe lângă instituţiile de credit sau financiare inclusiv experţii contabili, persoane care exercită profesii liberare (notari, avocaţi, executori judecătoreşti), agenţii imobiliari, precum şi furnizori de servicii de jocuri de noroc.

Cu titlu de noutate, prin raportare la vechea reglementare, sfera entităților raportoare a fost extinsă la următoarele categorii:

– orice persoană care consultanță financiară și de afaceri;

– alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

– nu în ultimul rând, în cazul profesiilor liberale s-a procedat la extinderea domeniului de activităţi de asistenţă juridică ce intră sub incidenţa legii, prin introducerea aplicabilităţii acesteia tuturor operaţiunilor cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.

Obligaţiile impuse entităţilor raportoare au fost şi ele modificate, noua reglementare introducând atribuţia acestora de a transmite Oficiului de Prevenire a Spălării Banilor a unui raport pentru tranzacţii suspecte. Foarte important de precizat în legătură cu acest subiect este că entitatea raportoare, odată cu întocmirea raportului, are obligaţia de a nu divulga clienţilor vizaţi şi nici altor terţi faptul că informaţiile sunt, au fost sau vor fi transmise în cadrul acestui raport.

Cu titlu de noutate, chiar dacă tranzacția nu prezintă indicatori de suspiciune, raportarea Oficiului este obligatorie în orice situaţie în care este vorba despre tranzacții cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro. Cu titlu de excepţie, se prevede că persoanele care acordă consultanţă financiară, fiscală, de afaceri sau contabilă, respectiv persoanele care exercită profesii liberale au obligaţia de a transmite un raport de tranzacţii suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informaţiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienţii lor sau le obţin în legătură cu situaţia acestor persoane în cadrul îndeplinirii obligaţiei de asistenţă juridică. Cu toate acestea, dacă activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului sau atunci când entitatea raportoare are cunoştinţă despre consiliere juridică în acest scop, acestea nu se mai pot prevala de excepţia emiterii raportului privind tranzacţiile suspecte.

Din acest punct de vedere, o prevedere deosebit de importantă se regăseşte în cadrul art. 33 alin. (4) din Lege. Potrivit acestui text, „Secretul profesional şi secretul bancar la care sunt ţinute entităţile raportoare, inclusiv cele prevăzute în legi speciale, nu sunt opozabile Oficiului, cu excepţia entităţilor prevăzute la alin. (5) –  (n.n. secretul profesional al avocatului)”. Respectarea obligaţiei entităţii raportoare de a sesiza organele abilitate cu privire la orice tranzacţie suspectă nu constituie o încălcare a unei restricţii de divulgare impuse prin contract sau printr-un act cu putere de lege ori act administrativ şi nu atrage niciun fel de răspundere pentru entitatea obligată sau angajaţii acesteia (art. 37 alin. (1) teza I din Lege).

Mergând mai departe, unul dintre principalele obiective ale noii reglementări reprezintă cunoaşterea de către entităţile raportoare a beneficiarului real. Prin această noţiune se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate (art. 4 din Lege). În acest sens, persoanele juridice de drept privat și fiduciile înregistrate pe teritoriul României sunt obligate să obțină și să dețină informații cu privire la beneficiarul lor real (i.e. persoana fizică ce deține controlul asupra unei persoane juridice, direct sau indirect, prin intermediul altei persoane juridice). Aceste informații vor trebui divulgate autorităților (Registrului Comerțului, Ministerului Justiției pentru asociații și fundații, Agenției Naționale de Administrare Fiscală), dar și entităților raportoare.

Astfel, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019, societățile înregistrate în registrul comerțului, cu excepția companiilor și societăților naționale, precum și a societăților deținute integral sau majoritar de stat, trebuie să depună, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali. Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligației de mai sus constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Cunoaşterea clientelei reprezintă, de asemenea, un obiectiv major impus odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări. Entităţile raportoare au obligaţia de a aplica măsuri în vederea atingerii acestui scop, cu precădere pentru identificărea beneficiarului real, a evaluării şi monitorizării continue a relaţiei de afaceri. În funcție de analiza gradului de risc al fiecărui client, entitatea raportoare trebuie să aplice măsuri standard, măsuri simplificate sau măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei noi, dar și a celei existente, chiar și în situația în care este vorba despre o tranzacție ocazională.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 129/2019 a introdus reguli suplimentare entităţilor raportoare în ceea ce priveşte păstrarea documentelor ori introducerea unor politici interne în vederea respectării obligaţiilor impuse. Cu titlu de exemplu, menţionăm că s-a impus desemnarea unei persoane responsabile cu respectarea tuturor procedurilor impuse în sarcina entităţilor prin noua reglementare, precum şi instruirea angajaţilor în vederea respectării acestor obligaţii în activitatea curentă.  

Nerespectarea obligaţiilor impuse. Sancţiuni

Odată cu reglementarea obligaţiilor analizate anterior, au fost reglementare şi o serie de sancţiuni în cazul nerespectării acestora. Astfel, potrivit art. 43 din Lege, nerespectarea obligaţiilor impuse prin Lege constituie contravenţie, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii să constituie infracţiuni.

Sancţiunile au un cuantum destul de ridicat, fiind vorba despre amenzi cuprinse între 10.000 lei şi 150.000 de lei în cazul persoanelor fizice. Cu titlu de exemplu, menţionăm că nerespectarea obligaţiei de a raporta Oficiului tranzacţiile suspecte atrage sancţiunea avertismentului sau amenzii al cărei cuantum aplicabil persoanei fizice este de la 25.000 la 150.000 lei. În aceeaşi ordine de idei, obstrucţionarea activităţii de control şi supraveghere, inclusiv nefurnizarea, furnizarea cu întârziere sau furnizarea de date şi informaţii eronate în aplicarea dispoziţiilor legii se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 10.000 la 90.000 lei.

În cazul persoanelor juridice, cuantumul amenzii este cel prevăzut de lege în cazul persoanelor fizice ale cărei limite maxime se majorează cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Articol semnat de avocat Claudiu Beinşan din cadrul SCA Chiriţă şi asociaţii