Transporturile rutiere și aeriene în timpul pandemiei. Măsuri și recomandări

Transporturile rutiere și aeriene în timpul pandemiei. Măsuri și recomandări

Nici un vânt nu este favorabil unei corăbii fără port de destinaţie.

Seneca

Transporturile rutiere și aeriene în timpul pandemiei constituie o temă de interes în zilele noastre. Acest domeniu economic a fost afectat de situația creată de pandemia cu virusul Sars-CoV-2, însă s-a dovedit vital pentru furminzarea bunurilor necesare vieții de zi cu zi.

Importanța acestui domeniu rezidă și în faptul că la nivelul României transportul rutier generează un sfert din exportul total de servicii, fiind principalul contributor la exportul de servicii al României[1].

În încercarea de a limita pe cât posibil consecințele pandemiei, la fel ca în alte domenii, a fost necesară luarea unor măsuri imediate, măsuri care însă de această dată, au destabilizat domeniul transporturilor de o manieră profundă și posibil iremediabilă.

Pornind de la recomandările din 8 aprilie emise de Comisia Europeană prin care statele membre și țările din afara UE au fost invitate să prelungească până la 15 mai restricțiile temporare privind călătoriile neesențiale către UE, în toate statele membre UE au fost introduse/prelungite restricțiile la trecerea frontierei/restricții de călătorie.

Cu toate acestea, pe fondul crizei create de pandemie, funcționarea de o manieră cât mai eficientă a acestui domeniu este crucială, dat fiind că eventualele întârzieri în livrarea de bunuri pot cauza lipsuri majore. Or, cu atât mai mult în această perioadă, se impune ca măsurile luate vizavi de transporturi să facă posibilă în continuare livrarea bunurilor esențiale și lanțul de aprovizionare să fie menținut – o eventuală criză de aprovizionare fiind susceptibilă să aibă efecte mai dramatice și mai violente decât cele create până în prezent de pandemie.

În acest sens, și președinta Comisiei europene,  Ursula von der Leyen a subliniat că îndeosebi în timp de criză, cu toții depindem de asigurarea disponibilității produselor de bază pentru populație[2], și încă din 16.03.2020 au fost emise o serie de recomandări pentru statele europene în ceea ce privește asigurarea fluxului de bunuri și servicii esențiale[3].

Astfel, se sublinia faptul că, continuitatea activității economice și furnizarea bunurilor esențiale este crucială, iar facilizarea deplasării în condiții de siguranță a celor implicați (șoferi de camion, de locomotivă, piloți,etc.) este un element cheie. Mai mult, eventualele restricții impuse ar trebui să fie adoptate într-o manieră transparentă, nediscriminatorie, pe deplin motivată, proporțională și adaptată fiecărei modalități de transport.

În ceea ce privește transportul rutier, în 23.03.2020, au fost emise de Comisia Europeană o serie de recomandări practice[4] privind punerea în aplicare a coridoarelor prioritare (”green lanes”) pentru a permite vehiculelor de transport marfă să efectueze controalele vamale sau screeningurile sanitare la frontiere în cel mult 15 minute[5]. Menționăm că aceste coridoare prioritare sunt destinate tuturor vehiculelor care transportă orice tip de mărfuri, iar scopul acestora este fluidizarea traficului în condiții de siguranță, în așa fel încât să nu fie afectat fluxul de aprovizionare.  În acest sens, statelor le-a fost recomandat să ia măsuri astfel încât aceste coridoare prioritare să permită tranzitarea cât mai facilă a punctului de frontieră terestră internă, în maxim 15 minute, inclusiv cu eventualele controale vamale.  

Totodată, s-a recomandat statelor membre să suspende temporar toate interdicțiile de acces rutier valabile pe teritoriul lor ori de câte ori este posibil, și s-a atras atenția asupra necesității simplificării procedurilor administrative pentru toți lucrătorii din domeniul transporturilor, indiferent de naționalitate, pentru a fi posibilă finalizarea rapidă a formalităților la punctele de trecere a frontierei.

În acest sens, statelor membre le-a fost recomandat să renunțe la obligarea lucrătorilor din transport care sunt asimptomatici să prezinte un certificat medical care să ateste că starea lor de sănătate este bună, iar Comisia a recomandat chiar că ar trebui să se renunțe la norme precum restricțiile de călătorie și carantina obligatorie a lucrătorilor din sectorul  transporturilor care nu prezintă simptome.

De asemenea, dat fiind rolul important pe care îl au, lucrătorii nu ar trebui să fie împiedicați să treacă o frontieră internă, iar certificatele de competență profesională recunoscute la nivel internațional ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra că un lucrător este activ în domeniul transportului internațional (în absența acestuia, putându-se impune prezentarea unei scrisori din partea angajatorului care să ateste buna-credință a lucrătorului, împreună cu documentele de identificare corespunzătoare).

În egală măsură, statele membre ar trebui să asigure coridoare sigure de tranzit care să permită conducătorilor auto particulari și pasagerilor lor, cum ar fi lucrătorii din sectorul sănătății și din cel al transporturilor, precum și cetățenii UE repatriați,  să tranziteze țara direct, cu prioritate[6]. Și la nivelul României, prin art. 6 din Ordonanța militară nr. 2/2020 se prevedea că una din excepțiile de la interdicția referitoare la intrarea pe teritoriul țării a cetățenilor străini și apatrizilor este cazul în care aceștia ar fi în tranzit, pe culoare de tranzit organizate prin înțelegerile cu statele vecine.

O altă măsură cu caracter excepțional luată în contextul crizei actuale se referă la faptul că și pentru intervalul 17.04.2020-16.05.2020 a fost aprobată prelungirea aplicării de către România a derogării prevăzute la art. 14 alin. 2 din Regulamentul CE nr. 561/2006 privind perioadele de conducere și de odihnă a conducătorilor auto[7]. Măsura se referă la posibilitatea derogării de la art. 6-9 din regulament referitoare la durata de condus zilnică, perioadele de repaus, cu condiția de a nu se aduce atingere obiectivelor de armonizare a condițiilor de concurență între modurile de transport terestru și a îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere.

Recomandarea principală a Comisiei a fost aceea ca lucrătorii din domeniul transporturilor și operatorii să fie considerați ca fiind parte dintr-un grup prioritar (după satisfacerea necesităților strict medicale) pentru distribuirea și alocarea de echipamente individuale de protecție, precum produse dezinfectante și mănuși.

Chiar și în acest context însă, nu trebuie trecută cu vederea respectarea regulilor de igienă și distanțare socială impuse: angajatorii trebuie să pună la dispoziția angajaților gel și săpun sanitar/dezinfectant, conducătorii auto să aibă în vedere că distanțarea socială este regula de bază și să evite pe cât posibil părăsirea cabinei camionului pentru interacțiuni sociale, cabinele șoferilor să fie dezinfectate la momentul la care va fi necesar ca o altă persoană să o utilizeze, încărcarea și descărcarea mărfurilor să se deruleze cât mai rapid, pe cât de mult posibil de către personalul local al întreprinderii care primește/trimite mărfurile, să fie încurajată utilizarea documentelor digitale, etc.

La nivel intern, prin Ordonanța militară nr. 1/2020, s-a stabilit că pe perioada stării de urgență, există obligația conducătorilor auto de transport marfă cu capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 t, în punctul de trecere a frontierei de a avea asupra lor și de a purta mijloace individuale de protecție precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față, precum și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație. Aspectul practic problematic al acestei obligații constă în faptul că modalitatea în care respectivele mijloace puteau fi procurate sau puteau să ajungă în posesia conducătorilor a fost neglijată.

În contextul în care la nivelul întregii Europe exista deja o criză a acestor produse, amplificată de creșterea prețurilor cu care erau comercializate, era cel puțin previzibil că la rândul lor, și conducătorii auto urmau să se afle într-o reală dificultate în procurarea acestora – cu atât mai mult cu cât, în mod concomitent, în pofida acestei obligații, a fost restricționat orice transport al materialelor sanitare în vederea distribuirii în afara teritoriului României: spre exemplu, chiar dacă angajatorul ar fi achiziționat o cantitate suficientă de spirt sanitar pentru acoperirea necesităților șoferilor, era aproape imposibil să asigure distribuirea acestuia către șoferii aflați în cursă.

În acord cu recomandările europene în materie, prin această ordonanță militară se prevedea printre altele și că, conducătorii de autovehicule de transport marfă care soseau din ”zone roșii” sau ”zone galbene” ori care au tranzitat aceste zone, nu se supuneau măsurilor de carantină sau izolare, dacă nu prezentau simptome asociate Covid-19.

Ulterior, prin Ordonanța militară nr. 4/2020 legiuitorul român a considerat oportun să prevadă faptul că pentru o perioadă stabilită de angajator, se instituie măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcţii esenţiale pentru asigurarea funcţionării producţiei, transportului. Aplicabilitatea acestora însă a încetat în scurt timp[8].  Cu toate acestea, printr-un studiu publicat în 16.04.2020, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTTR) atrăgea atenția asupra faptului că peste 2.000 de șoferi de camioane sunt zilnic puși în autoizolare pentru 14 zile.

Ba mai mult, aceeași entitate atrăgea atenția asupra faptului că, în urma restricțiilor aduse de pandemie, situația transportatorilor a ajuns una dramatică, dat fiind că se preconizează că aproximativ 60% dintre firmele din domeniul transportului rutier au risc mare de intrare în insolvență[9].

Ca urmare a pandemiei declanșate, și traficul aerian a fost redus în proporție de peste 80%, și majoritatea zborurilor de pasageri au fost anulate – situația creată fiind datorată restricțiilor de circulație impuse de state. Suspendarea curselor aeriene efectuate din și înspre România către anumite țări a fost una din primele măsuri luate prin ordonanțele militare, iar ulterior sfera a fost lărgită în mod constant.

Menționăm că statele membre trebuie să se asigure că dispun de cel puțin un aeroport funcțional pentru zboruri în scopuri de repatriere și în scopuri umanitare și de ajutorare.

Pentru a evita ”avioanele goale” și pentru a asigura flexibilitatea companiilor aeriene, Comisia Europeană și-a luat angajamentul de a prezenta în curând norme specifice prin care să excepteze temporar companiile aeriene de la obligația de utilizare a sloturilor orare prevăzute de legislația UE.

În ceea ce privește transportul aerian de mărfuri, în 26 martie 2020 au fost emise niște orientări pentru sprijinirea acestor operațiuni[10].  Printre altele, se prevede și ca statele membre să poată acorda drepturi temporare de trafic pentru operațiuni suplimentare de transport de mărfuri, deși în mod normal s-ar aplica restricții.

La nivelul României, prin Ordonanța militară nr. 8/2020, în acord cu recomandările europene propuse, s-a permis efectuarea de zboruri prin curse neregulate (charter) pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.  De asemenea, se recomandă ca statele membre să permită utilizarea aeronavelor de pasageri pentru operațiuni de transport de marfă, dacă este necesar – în condiții normale, aproximativ jumătate din marfa transportată pe cale aeriană era transportată în calele transporturilor pentru pasageri.

Având în vedere pierderile economice suferite ca urmare a imobilizării parțiale nemaiîntâlnite a acestui domeniu, cu siguranță că situația actuală nu se va mai perpetua mult timp. Cu toate că, cel puțin la nivelul României, încă nu este cert dacă perioada cea mai critică a pandemiei a fost depășită, luna mai este așteptată cu maximum de interes, întrucât se prefigurează reluarea treptată a activității economice din toate sectoarele: unele companii aeriene, chiar au anunțat deja reluarea treptată a curselor, începând cu 1-2 mai. 

De altfel, în încercarea de a limita cât mai mult magnitudinea consecințelor economice cauzate de pandemie,  tot mai multe țări iau în calcul varianta de a renunța treptat la restricțiile impuse și de a permite reluarea treptată a activității economice din toate domeniile. Și Comisia Europeană a prezentat o foaie europeană de parcurs pentru ridicarea progresivă a măsurilor de izolare luate în contextul pandemiei.

Rămâne de văzut care vor fi măsurile luate în concret și de către legiuitorul român în vederea redresării și revitalizării economiei și a fiecărui domeniu în parte. Cu siguranță că în ceea ce privește domeniul transporturilor, ar fi necesară o intervenție fermă și coerentă, prin care să se instituie o serie de măsuri specifice, fundamentate pe nevoile și problemele concrete ale transportatorilor, cu atât mai mult cu cât îndeosebi în timpul acestei crize s-a confirmat caracterul necesar și esențial al acestui domeniu.

avocat Raul-Șerban Hoza


[1] https://www.untrr.ro/userfiles/files/16.04%20Update%20studiu%20Impact_Covid-19.pdf.

[2] https://audiovisual.ec.europa.eu/en/topnews/M-004608 . Comisia Europeană a înființat inclusiv un grup de coordonare săptămânală (Grupul de informații privind Covid-19/Corona-frontiere) pentru a putea lua în timp util măsurile necesare asigurării circulației rapide și continue a mărfurilor în UE. La acest grup participă statele membre, țările asociate spațiului Schengen, Consiliul și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.

[3] https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/what-we-do/policies/european-agenda-migration/20200316_covid-19-guidelines-for-border-management.pdf

[4] https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/legislation/c20201897_en.pdf .

[5] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52020XC0324(01)&from=EN .

[6] Pentru a verifica măsurile și restricțiile luate de fiecare stat membru în domeniul transporturilor poate fi accesată următoarea adresă https://ec.europa.eu/transport/coronavirus-response_en.

Pentru vizualizarea culoarelor de tranzit pentru transportul rutier la nivelul României a se vedea https://cestrin.maps.arcgis.com/apps/webappviewer/index.html?id=2cd8851109eb443ab4c09cb0ec96b054  , în timp ce situația timpului de trecere a frontierelor de la nivelul UE poate fi consultată la adresa https://covid-19.sixfold.com/ .

[7] http://www.isctr-mt.ro/informatii-publice/informatii/113-notificare-comisia-europeana-privind-aplicarea-de-catre-romania-a-derogarii-prevazute-la-art14-2 .

[8] A se vedea art. 19 din Ordonanța militară nr. 7/2020.

[9] A se vedea https://www.untrr.ro/userfiles/files/16.04%20Update%20studiu%20Impact_Covid-19.pdf .

[10] https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/legislation/c20202010_en.pdf

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *