Izabel Cernat

Izabel Cernat

Avocat colaborator

izabel.cernat@chirita-law.com
+40738 710 002

Izabel Cernat este avocat colaborator în cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii, alăturându-se societății noastre în cadrul departamentului de drept al afacerilor. Ariile dreptului de care este interesată în mod particular sunt: dreptul procesual civil, dreptul comercial, dreptul internațional privat şi dreptul muncii.

Izabel Cernat este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A ales să îşi aprofundeze cunoştinţele prin urmarea studiilor masterale cu specializarea „Instituții de Drept Privat” în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, unde beneficiază de bursă de performanță.

Izabel Cernat a susținut examenul de Barou recent, în anul 2023, examen la care a obținut 95/100 de puncte.  În urma reușitei a fost prima intrată la Baroul Cluj. În timpul facultății a beneficiat, în urma muncii depuse în fiecare semestru, de burse de merit şi de performanță şi s-a implicat în mai multe proiecte, precum Moot Court Competion – Criminal Law. Încă de la începutul carierei de avocat, a început să obțină reuşite, ca de exemplu instituirea unui sechestru asigurător pentru o creanță de sute de mii de lei. 

Izabel Cernat vorbeşte fluent limba engleză.