Reforma legislaţiei privind evaziunea fiscală. Legea a fost promulgată

Reforma legislaţiei privind evaziunea fiscală va intra în vigoare ca urmare a promulgării Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Legea trecuse anterior de controlul de constituţionalitate iniţiat de o parte dintre parlamentari, prin Decizia nr. 146 din 19.03.2024 a Curţii Constituţionale fiind confirmată, cel puţin într-o primă analiză şi prin raportare la criticile invocate, constituţionalitatea acesteia.

Principalele modificări vizează infracţiunile de evaziune fiscală reglementate de Legea nr. 241/2005, fiind introduse atât norme de incriminare noi, cât şi cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepsei suplimentare faţă de cele deja reglementate. În cele ce urmează, vom rezuma conţinutul celor mai relevante modificări, urmând ca o analiză mai detaliată a acestora să fie realizată într-un material viitor.

 

Noi infracţiuni de evaziune fiscală.

Cu titlu exemplificativ, sunt acum calificate drept evaziune fiscală, suplimentar faţă de faptele deja incriminate, următoarele conduite:

  • art. 9 alin. (1) lit. h) – folosirea de către contribuabil, cu rea-credință, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani.
  • art. 9 alin. (1) lit. i) – utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani.
  • art. 92 alin. (1) – orice acţiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase având ca efect diminuarea cu cel puţin 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului de stat, prin:

a) utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, documente electronice false, incorecte sau incomplete privind TVA;

b) nedivulgarea în mod intenţionat de informaţii privind TVA, atunci când aceste informaţii trebuie divulgate potrivit legii;

c) prezentarea de declaraţii corecte, declaraţii electronice corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

pedeapsa pentru cele oricare dintre cele trei fapte fiind închisoarea de la 7 la 15 ani.

  • art. 93operaţiunea de creditare efectuată în mod direct sau indirect de către orice persoană fizică, având drept scop efectuarea unor plăţi cu sume de bani care provin din omisiunea evidenţierii în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate şi/sau a veniturilor realizate, a unuia sau mai multor contribuabili, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani.

 

Noi cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepsei.

Relevante sunt şi noile modificări privind efectele juridice generate de plata prejudiciului. Contrar informaţiilor răspândite deja în mass-media, noile modificări nu duc sub nicio formă la dezincriminarea infracţiunii de evaziune fiscală, indiferent de cuantumul concret al prejudiciului cauzat bugetului de stat, ci stabilesc exclusiv o cauză de nepedepsire în cazul acoperii prejudiciului cu plata unei sume suplimentare, care creşte pe măsură ce procesul penal înaintează.

Mai concret, se modifică art. 10 din Legea nr. 241/2005 care reglementa deja o cauză de nepedepsire incidentă în cazul acoperirii prejudiciului, însă cu o sferă de aplicare mai restrânsă.

Aşadar, infracţiunile reglementate în art. 61, 8 şi 9, care au produs un prejudiciu de maxim 1 milion de Euro, nu se pedepsesc în următoarele condiţii:

  • Se acoperă integral, prin plată efectivă, prejudiciul majorat cu 15%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente, într-un termen de 30 de zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente. În acest caz, organele fiscale nu vor mai sesiza organele de urmărire penală – art. 10 alin. (1).
  • Se acoperă integral, prin plată efectivă, prejudiciul majorat cu 25%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente, în cursul urmăririi penale, până la finalizarea acesteia – art. 10 alin. (3).
  • Se acoperă integral, prin plată efectivă, prejudiciul majorat cu 50%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente, în cursul procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii în primă instanţă, până la pronunţarea sentinţei – art. 10 alin. (3).
  • Se acoperă integral, prin plată efectivă, prejudiciul majorat cu 100%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente, în cursul judecăţii în apel, până la pronunţarea hotărârii definitive – art. 10 alin. (3).

Acelaşi art. 10 în forma modificată reglementează şi o serie de cauze de reducere a pedepsei pentru infracţiunile prevăzute în art. 61, 8 şi 9, stabilind şi posibilitatea aplicării sancţiunii amenzii, în următoarele condiţii:

  • Indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat, acesta se acoperă integral, prin plată efectivă, până la primul termen de judecată, caz în care limitele de pedeapsă se reduc la jumătate. În măsura în care prejudiciul cauzat depăşeşte 1 milion de Euro şi este recuperat integral, prin plată efectivă, până la primul termen de judecată, instanţa poate aplica pedeapsa amenzii – art. 10 alin. (2) teza I.
  • Indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat, acesta se acoperă integral, prin plată efectivă, ulterior primului termen de judecată, până la soluţionarea definitivă a cauzei, caz în care limitele de pedeapsă se reduc cu o treime – art. 10 alin. (2) teza a II-a.
  • Indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat, persoana care a comis infracţiunea aduce la cunoştinţa organelor de urmărire penală sau organelor fiscale infracţiunea comisă, într-un termen de cel mult un an de la data epuizării activităţii infracţionale, dar mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate şi, ulterior (auto)denunţului, înlesneşte aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor participanţi la comiterea faptei, caz în care limitele de pedeapsă se reduc la jumătate – art. 10 alin. (5).

 

Prescripţia răspunderii penale.

Una dintre modificările introduse de noua lege cu siguranţă va naşte o sumedenie de dezbateri în practica judiciară. Ea este cuprinsă în noul art. 101 care stabileşte că termenul de prescripţie pentru toate infracţiunile reglementate în Legea nr. 241/2005, începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracţiunii.

Consecinţele unei astfel de modificări, în măsura în care ea va ajunge să fie aplicată, fiind inevitabile sesizări ale Curţii Constituţionale.

Având în vedere că pentru o parte dintre infracţiunile de evaziune fiscală termenul general de prescripţie este de 10 ani, care poate începe să curgă abia la 10 ani de la data comiterii faptei, termen la care se adaugă încă 10 ani aferenţi prescripţiei speciale, pentru aceste forme de evaziune fiscală prescripţia răspunderii penale ar putea interveni într-un termen maxim de 30 de ani de la data comiterii faptelor.

 

Atribuirea competenţei de efectuare a urmăririi penală procurorilor din cadrul DIICOT şi DNA.

Noua lege aduce o serie de modificări şi în ceea ce priveşte competenţa DIICOT şi DNA, extinsă acum şi în ce priveşte cercetarea anumitor infracţiuni reglementate în Legea nr. 241/2005, în ipoteza cauzării unui prejudiciu mai mare de 10 milioane de lei, indiferent de calitatea persoanei.

 

avocat Florina Suciu

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *