Încălcarea de către inculpatul aflat sub control judiciar a interdicţiei de a părăsi ţara. Trimitere în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Achitare pe motiv că fapta nu există.

În cele ce urmează prezentăm o soluţie juridică importantă pentru jurisprudenţa naţională în condiţiile în care nu am identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate în speţe similare, în care să se pună problema reţinerii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în contextul încălcării interdicţiei de a părăsi ţara aferentă controlului judiciar.

Starea de fapt

Inculpatul K.D.W., cetăţean austriac cu rezidenţă în România, a fost urmărit penal şi trimis în judecată într-un dosar penal instrumentat de DIICOT – BT Arad pentru comiterea unor infracţiuni de competenţa acesteia unităţi de parchet. În cursul urmăririi penale, împotriva acestuia s-a dispus iniţial arestul la domiciliu, măsura preventivă fiind înlocuită în contestaţie cu cea a controlului judiciar, fiindu-i impusă interdicţia de a părăsi teritoriul ţării fără încuviinţarea organului judiciar.

Ulterior sesizării Tribunalului Arad cu soluţionarea acelei cauze penale, inculpatul nu s-a prezentat la unul din termenele fixate de organul desemnat cu supravegherea sa, iar în urma verificărilor specifice s-a stabilit că acesta nu a mai fost văzut pe raza localităţii de reşedinţă de câteva zile, astfel că a fost informată instanţa de judecată. În aceeaşi perioadă, inculpatul a anunţat autorităţile din Viena, Austria, că şi-a stabilit domiciliul în această localitate şi a înştiinţat instanţa de judecată că s-a întors în ţara sa de origine, menţionând şi motivele ce l-au determinat să procedeze în acest fel.

În consecinţă, instanţa de judecată a dispus faţă de inculpat înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestului preventiv şi, totodată, s-a dispus sesizarea parchetului în legătură cu săvârşirea unei eventuale infracţiuni de trecere fauduloasă a frontierei de către acesta. În sesizare s-a reţinut că “inculpatul K.D.W.(…) trimis în judecată sub control judiciar, a părăsit teritoriul României deşi, corelativ măsurii preventive a controlului judiciar, i se impusese obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României(…)”.

Prin rechizitoriul întocmit la terminarea urmăririi penale în cauza astfel formată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.D.W. pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat in scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală (în cauza aflată pe rolul Tribunalului Arad), prevăzută de art. 262 alin.2 lit a Cod penal. Prin actul de sesizare s-a reţinut că: “inculpatul este trimis in judecată în dosarul Tribunalului Arad cu nr. __ pentru săvârşirea infracţiunilor de __. Se mai reţine că, împotriva inculpatului a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, iar prin Încheierea penală nr. __ definitivă prin Decizia penală nr. __ a Curţii de Apel Timişoara a fost menţinută măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, corelativ cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României.
Raportat la incidenţa acestei măsuri preventive , inculpatul avea obligaţia de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Politia Curtici, în 9 septembrie 2018 însă, la termenul fixat nu s-a mai prezentat. Se arată că, din verificări, s-a stabilit ca acesta nu a mai fost văzut pe raza localităţii din data de 2 septembrie 2018. La data de 10 septembrie 2018 inculpatul a anunţat autorităţile din Viena că şi-a stabilit reşedinţa în această localitate. Totodată, inculpatul a înștiințat Tribunalul Arad, prin avocat, despre faptul că şi-a stabilit domiciliul în Austria.
În condiţiile date, deşi se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar cu obligaţia instituită de a nu părăsi teritoriul României, inculpatul în perioada 2.09-10.09.2018 a trecut ilegal frontiera de stat a României, deoarece acesta a fost implementat în baza de date a Poliţiei de Frontieră pentru consemn în cazul în care intenţionează să părăsească teritoriul ţării. Inculpatul a părăsit teritoriul României plecând în Austria.”

Procedura desfăşurată în fond

Inculpatul a formulat mai multe apărări în legătură cu acuzaţia adusă şi a solicitat în principal achitarea sa pe motiv că fapta nu există, iar în subsidiar pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. A arătat în esenţă că fapta nu există şi, oricum, nu a fost dovedită o faptă materială proprie şi tipică infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar încălcarea interdicţia de a părăsi ţara, fapt pe care nu l-a contestat, are o sancţiune procesuală specifică şi nu este aptă în sine să contureze elementul material al acestei infracţiuni. În detaliu a invocat următoarele:

  • trecerea ilegală a frontierei de stat nu are nicio legătură cu teoria susţinută de Ministerul Public, reglementarea acestei activităţi ilicite fiind regăsită în cadrul O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, unde în cadrul art. 1 lit. m) este definită noţiunea de „trecere ilegală a frontierei de stat” ca fiind trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română; în completare, art. 8 alin. (3) din OUG nr. 105/2001 prevede că „Trecerea frontierei de stat de către persoane se face cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”; din acest punct de vedere, încadrarea unei anumite fapte în domeniul de aplicabilitate al art. 262 din Codul penal se analizează pornind de la împrejurarea dacă respectiva activitate s-a realizat conform ori contrar dispoziţiilor OUG nr. 105/2001; de altfel, acest punct de vedere a fost îmbrăţişat de practica judiciară relevantă;
  • parchetul nu a formulat sau dovedit o astfel de acuzaţie argumentată pe încălcarea prevederilor privind trecerea graniţei statale, adică acele condiţii de trecere a frontiere pe care le-ar fi încălcat inculpatul atunci când s-a deplasat din România în Austria, spre ex. în ce moment, cum ar fi ieşit din ţară, pe unde etc.; probele nu demonstrează nici măcar când a părăsit inculpatul ţara, pe la ce punct de trecere a frontierei ori prin ce mijloace.
  • faptul că el a încălcat interdicţia de a depăşi limitele teritoriale ale ţării, nerespectând astfel o obligaţie din conţinutul controlului judiciar nu implică automat, în lipsa altor elemente precum o activitate distinctă de trecere frauduloasă a frontierei, reţinerea acestei infracţiuni; natura juridică a măsurii preventive a controlului judiciar este una esenţialmente procesuală, ce derivă din scopul în considerarea căruia a fost dispusă, limitele de aplicare, precum și consecințele juridice ale nerespectării ei tot de natură procesuală (înlocuirea măsurii preventive cu arestul preventiv sau cel domiciliar), consecinţe care nu se produc în planul dreptului material prin reţinerea acestei infracţiuni; altfel spus, relevanţa penală a activităţii prin care se realizează încălcarea obligaţiei instituite ca urmare a luării unei măsuri procesuale poate fi reţinută doar în contextul unei depline concordanţe cu elementele de tipicitate prevăzute de textul incriminator, neputând fi stabilită prin analogie în defavoarea acuzatului.

În pofida celor de mai sus, instanţa de fond a constatat că infracţiunea există şi a fost săvârşită de inculpat, dispunând condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, sens în care a reţinut în linii mari următoarele: “în condiţiile în care inculpatul din prezenta cauză era inculpat într-o altă cauză penală, iar în privinţa sa a fost dispusă o măsură preventivă în mod evident acesta a trecut frontiera prin încălcarea dispoziţiilor legale, trecerea sa fiind aşadar una ilegală, deci frauduloasă(…) deoarece a încălcat una din obligaţiile controlului judiciar şi nu s-a prezentat la termenul stabilit pentru întrevedere, dacă încălcând obligaţia de a nu părăsi teritoriul României a săvârşit concomitent si o faptă penală deoarece părăsirea teritoriului a avut loc aşa cum s-a menţionat mai sus, ilegal deci fraudulos, este firesc să suporte atât consecinţa înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, cât şi consecinţele de ordin penal referitoare la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Per a contrario, in cazul în care fapta inculpatului nu ar fi constituit în același timp şi o infracţiune, sancțiunea ar fi fost doar înlocuirea măsurii controlului judiciar.”

Aşadar, în opinia judecătorului fondului, elementul fraudulos, singurul de altfel necesar pentru incidenţa acestei infracţiuni, a fost încălcarea interdicţiei din conţinutul controlului judiciar.

Procedura desfăşurată în calea de atac

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei pe care a apreciat-o vădit netemeinică şi a solicitat din nou achitarea sa în raport de apărările avute în vedere iniţial. De această dată, instanţa de control judiciar şi-a însuşit întru-totul temeiurile şi argumentele acestuia în privinţa netemeiniciei hotărârii de condamnare şi a întors practic soluţia primei instanţe. Următoarele paragrafe sunt relevante:

“Făcând evaluarea argumentelor de mai sus , curtea reţine că instanţa de fond a considerat că încălcarea interdicţiei din conţinutul măsurii preventive de către inculpat, este, prin ea însăşi, o activitate ilicită care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 262 din Codul penal, neanalizând elementele de ordin factual ce caracterizează infracţiunea şi nici condiţiile şi împrejurările în care s-a realizat trecerea ilegală a frontierei din perspectiva textului incriminator.
Curtea arată că dispoziţiile art. 262 cod penal cu privire la infracţiunea de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, sunt norme juridice incomplete care se întregesc, în ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracțiunii, cu elemente normative cuprinse în alt act normativ.
Norma completatoarea din OUG nr. 105/2001 defineşte sensul noţiunii de „trecere ilegală a frontierei de stat”.
Din interpretarea sistematică a celor două texte rezultă că, elementul material al laturii obiective a infracţiunii este constituit din activitatea comisivă de intrare sau ieşire din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, adică trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română astfel cum arată art.1 lit. m din OUG 105/2001 care explică ce se înţelege prin trecere ilegală a frontierei de stat,
Din economia dispoziţiilor normative ale ordonanţei de urgenţă citate reiese concluzia că trecerea frontierei de stat, pentru a fi considerată legală, este supusă următoarei proceduri : să fie efectuată prin punctele de trecere ale frontierei, după realizarea controlului de frontieră specific, prin prezentarea paşaportului sau a altor documentele de identificare. Din interpretarea per a contrario a normelor care reglementează această procedură, reiese că orice tip de acţiune contrară acestei proceduri poate întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii prev de art 262 cod penal. Ca atare în practică poate exista o paletă largă de acţiuni ilicite ce pot conduce la eludarea textului normativ enunţat(…)

În speţă, aşa cum corect susţine apărarea, nici în actul de sesizare, dar nici în sentinţa instanţei de fond nu se precizează care a fost activitatea comisivă concretă de trecerea frauduloasă a frontierei care se reproşează inculpatului şi nici care sunt acele condiţii de trecere legală a frontierei pe care le-ar fi încălcat inculpatul.
Deşi este cert faptul că la data de 10 septembrie 2018 inculpatul nu se mai afla în România, anunţând autorităţile că şi-a stabilit domiciliul în Austria, afirmând în mod expres că a decis să încalce condiţiile impuse prin controlul judiciar şi să părăsească România, (filele 26 -27 dup- note scrise) împrejurare care poate alimenta prezumţia că acesta a trecut fraudulos ţara, această prezumţie nu este suficientă pentru a sta la baza acuzaţiei penale, fiind obligatoriu ca organele de urmărire penală să administreze probele necesare pentru dovedirea existenţei faptei şi elementelor constitutive ale infracţiunii din persectiva cerinţelor art 262 cod penal.
Or, aşa cum se poate observa, în cauză, din nici o probă a dosarului nu rezultă elementele faptice care să caracterizeze activitatea de trecerea frauduloasă pe care ar fi utilizat-o inculpatul, respectiv împrejurarile de mod, de loc, de timp care contribuie la determinarea faptei în concret şi, ulterior, la stabilirea tipicităţii obiective a infracţiunii.

Curtea îşi însuşeşte opinia apărării în sensul că argumentele expuse in Decizie nr. 18/2019 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul că încălcarea unei obligaţii din conţinutul controlului judiciar nu implică automat, în lipsa unor alte elemente suplimentare, reţinerea unei infracţiuni distincte, pot fi utilizate şi în prezenta cauză chiar dacă sesizarea care a generat pronunţarea instanţei supreme în vederea lămurii chestiunii de drept viza încălcarea unei alte obligaţii din conţinutul controlului judiciar, respectiv obligaţia de a nu conduce anumite vehicule.
Aşa cum a statuat, în decizia citată ICCJ, natura juridică a măsurii preventive a controlului judiciar este una esențialmente procesuală, ce derivă din scopul în considerarea căruia a fost dispusă, limitele de aplicare, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării ei.
Finalitatea obligaţiilor instituite cu ocazia măsurii preventive a controlului judiciar este una diferită de cea a incriminării infracţiunii, respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni(…).

Deşi curtea nu exclude, de principiu, posibilitatea de a se dispune angajarea răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, concomitent cu sancţiunea de natură procesuală a înlocuirii măsurii preventive pentru încălcarea interdicţiei de a părăsi ţara, în speţa de faţă, această soluţie nu este posibilă în condiţiile în care acuzarea nu a administrat probe care să individualizeze acuzaţiile factuale legate de existenţa sau inexistenţa faptei, a împrejurărilor concrete de săvârşire care să conducă, apoi, la analiza în drept a tipicităţii infracţiunii în conformitate cu cerinţele art. 262 cod penal.
Curtea arată că pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare este necesar ca în cauză să fie probate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, tezele care vizează existenţa conduitei ilicite cu semnificate infracţională, corespondenţa acesteia cu fiecare element de tipicitate legală a infracţiunii şi săvârşirea acesteia cu vinovăţia prevăzută de lege.
În speţă, neexistând date care să probeze care este modalitatea concretă de trecere a frontierei care se reproşează inculpatului, este evident că o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat este nejustificată. De aceea, curtea arată că este incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin.1 lit. a C.p.p.”
.

Pe parcursul fazei de judecată a procesului penal, inculpatului i-a fost asigurată asistenţa juridică de către avocaţii Florin Mircea şi Claudiu Beinşan din cadrul societăţii noastre.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *