Realitatea juridică este într-o continuă schimbare. În această cursă, ca în oricare de altfel, se întâmplă ca unii participanţi să fure startul sau alţii chiar să-l piardă. O situaţie de acest tip se remarcă tot mai pregnant în ultima vreme în raport de dotarea Poliţiei Rutiere cu aparate Dräger DrugTest 5000 pentru determinarea prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante. Sub acest aspect, organele statului din păcate fură startul. Problema e când la mijloc cade cetăţeanul căruia i se suspendă exercitarea unor drepturi în mod nejustificat chiar şi după ce s-a dovedit că nu este în culpă.

Ce se întâmplă în viaţa reală?

O persoană despre care nu există date că ar fi consumat vreodată substanţe psihoactive conducea după Craciun pe unul din puţinele segmente de autostrată din România. Se întorcea împreună cu soţia sa din vacanţa de Craciun. A avut ghinionul să fie oprit în trafic de un echipaj de poliţie deşi nu a fost depistat încălcând vreo regulă de circulaţie. În peisaj a apărut aparatul Dräger DrugTest 5000 din dotarea Poliţiei Române care a indicat faptul că ghinionistul ar fi consumat: cocaină, metamfetamină şi încă o substanţă din categoria opiaceelor. În aceste condiţii, ghinionistul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea efectuării unei analize toxicologice.

Pentru că existau indicii de comitere a unei infracţiuni, s-a declanşat o cercetare penală, iar ghinionistul şi-a pierdut dreptul de a conduce până la soluţionarea cauzei.

Deloc suprinzător pentru ghinionistul în cauză, rezultatele analizei toxicologice au fost negative. Adică omul nu a consumat niciun fel de droguri sau substanţe psihoactive.

Problema e că ghinionistul a devenit victima procedurilor şi a sistemului birocratic, iar deja de aproape 3 săptămâni nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice deşi, aşa cum arătam, nu a încălcat nicio regulă de circulaţie.

Legislaţia impune într-adevăr reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi înlocuitorii fără drept de circulaţie când titularul acestuia a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Problema în cazul nostru este că ghinionistul nu a săvârşit această infracţiune, iar dacă la începutul cercetărilor exista măcar o suspiciune, în prezent ea a fost înlăturată. Cu toate acestea, legea nu doar că nu impune acordarea dreptului de circulaţie într-o asemenea situaţie până la soluţionarea cauzei, însă nici nu permite organelor judiciare să acorde dreptul de circulaţie prin vreo măsura administrativă.

În atare condiţii, ghinionistul nostru aşteaptă cu interes soluţionarea cauzei penale pentru a redobândi un drept care i-a fost suspendat fără ca el să încalce vreo regulă. Iar soluţionarea cauzei nu prefigurăm că se va realiza într-un termen prea scurt în condiţiile birocraţiei existente. La două săptămâni de la oprirea în trafic dosarul penal încă nu avea număr unic atribuit la parchet (ne întrebăm cum au fost emise ordonanţele prin care s-a solicitat efectuarea analizei toxicologice în lipsa numărului unic de dosar!?). Rezultatele analizei toxicologice au fost comunicate de institutul de medicină legală către organele de poliţie abia la două săptămâni de la momentul opririi în trafic. Referatul cu propunere de clasare al organelor de poliţie se lasă şi se va lăsa aşteptat în condiţiile lipsei acute de personal din cadrul poliţiei. Apoi cauza îşi va aştepta rândul în fişetul unui procuror supra-aglomerat. Iar când ordonanţa de clasare va vedea lumina tiparului şi semnătura procurorului, aceasta va parcurge cu Poşta Română lungul drum de la pachet către organele de poliţie însărcinate să restituie permisul de conducere şi către ghinionistul de serviciu.

Din păcate, ghinionistul nostru nu este singura persoană aflată într-o situaţie similiară. În ultimele zile am reuşit să descoperim că în aceeaşi situaţie se află mai mulţi ghinionişti care nu au consumat niciodată substanţe psihoactive, dar cu privire la care aparatura din dotarea poliţiei a dat rezultate fals pozitive şi care aşteaptă acum soluţionarea cauzelor penale.

În mod legitim am ajuns să ne întrebăm cum ajunge aparatura din dotarea poliţiei să ofere nişte rezultate atât de departe de adevăr şi am identificat un studiu publicat în Jurnalul de Toxicologie Analitică a Universităţii Oxford referitor la aparatele Dräger DrugTest 5000 (Journal of Analytical Toxicology, Vol. 42, nr. 4, Mai 2018, p. 248–254, Oxford Academic). Studiul a fost efectuat asupra unui număr de aproximativ 400 de conducători auto. Rezultatele studiului ridică semne de întrebare asupra deciziei de a achiziţiona astfel de aparate. Rata unui răspuns fals pozitiv (aparatul a indicat că există substanţe psihoactive în organism, cu toate că în sânge nu exista nicio urmă de astfel de substanţe) a fost următoarea:

• pentru cannabis: 14,5 %;
• pentru amfetamine: 23,2 %;
• pentru metamfetamine: 38,4 %;
• pentru benzodiazepine: 36,4 %;
• pentru opiacee: 65,9 %;
• pentru cocaină: 87,1 %;

În atare condiţii, credem că organele abilitate ar trebui să privească cu mai mare rezervă rezultatele oferite de aceste aparate, iar în lipsa unei legislaţii adecvate, să îşi dea interesul pentru soluţionarea cauzelor cu celeritate. Soluţionarea cauzelor cu celeritate implică şi identificarea unor punţi de comunicare mai eficiente şi mai rapide între instituţiile statului (institute de medicină legală – poliţie – parchet), chestiune care ţine în mare măsură de profesionalismul, dedicaţia şi respectul faţă de profesie al persoanelor implicate şi mai puţin de legislaţie.

Cât despre decizia de a dota lucrătorii de poliţie cu asemenea aparatură şi despre decizia de a folosi aparatura în condiţiile date … preferăm să ne oprim aici.