Condamnarea în temeiul dispozițiilor unei legi penale intrate în vigoare ulterior comiterii faptelor este tema hotărârii pronunţate în data de 04.07.2023 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tristan c. Republica Moldova. Prin hotărârea Curţii s-a constatat încălcarea art. 7 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind sancţionată condamnarea reclamantei în temeiul unei legi penale intrate în vigoare ulterior momentului săvârșirii faptelor, lege care modifica elementele de tipicitate ale infracțiunii, conducând în concret la dezincriminarea faptei.

Hotărârea CEDO a fost pronunțată ca urmare a condamnării reclamantei pentru o infracțiune care nu i se mai putea imputa, având în vedere modificarea dispozițiilor de drept penal, și anume a modului în care era definit subiectul activ al infracțiunii de abuz de putere săvârșit de către o persoană cu înaltă funcție de răspundere în dreptul penal al Republicii Moldova.

Practic, în momentul săvârşirii faptei de către reclamantă, aceasta era incriminată de legea penală. Ulterior, conduita respectivă a fost dezincriminată. Cu toate acestea, instanţele moldovene au dispus condamnarea în baza legii noi, deşi legea nouă nu mai incrimina conduita reclamantei.

Invocând art. 7 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta a susținut că, spre deosebire de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei, noua lege a condus la o dezincriminare in concreto a faptelor de care fusese acuzată, lege de dezincriminare care ar fi trebuit să se aplice retroactiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în hotărâre următoarele:

• Instanțele naționale au aplicat dispozițiile unei legi penale care intrase în vigoare după comiterea faptei în cauză și care a modificat modalitatea de definire a subiectului activ al infracțiunii.
• Noul Cod penal al Republicii Moldova, care a intrat în vigoare în timpul judecării cauzei și în baza căruia reclamanta a fost condamnată, a utilizat expresia „persoană cu funcții de demnitate publică” pentru definirea subiectului activ. Curtea a notat că această noțiune diferă față de noțiunea utilizată anterior: „persoană cu înaltă funcție de răspundere”.
• Instanțele naționale nu au făcut distincție între cele două modalități de definire a subiectului activ, în condițiile în care legiuitorul făcuse acest lucru, iar prin interpretarea oferită prevederilor legale s-a produs o stare de incertitudine și de lipsă de previzibilitate.
• Noua definiție a restrâns aria subiecților activi ai infracțiunii pentru care fusese învinuită reclamanta. Acesta era un element constitutiv al respectivei infracțiuni, iar instanțelor naționale le revenea sarcina să dea dovadă de o diligență deosebită în clarificarea domeniului de aplicare al infracțiunii. În opinia Curții, această cerință nu a fost îndeplinită în circumstanțele prezentei cauze, deoarece instanțele naționale nu au explicat de ce noua definiție era echivalentă cu cea veche, deși formulările erau substanțial diferite, și nu au precizat dacă funcția de primar pe care o deținuse reclamanta se încadra în categoria persoanelor prevăzute de noua definiție.

Prin urmare, având în vedere lipsa de previzibilitate rezonabilă a modului în care au procedat instanțele naționale în cauză, prin oferirea unor interpretări contrare cu privire la încadrarea în concret a funcţiei deţinută de către reclamantă în noua definiţie a subiectului activ al infracţiunii în discuţie, CEDO a stabilit o încălcare a art. 7 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care reglementează principiul legalității infracțiunilor și pedepselor.

Hotărârea este relevantă și pentru dreptul național român, având în vedere că reiterează importanța principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, a principiului previzibilității legii penale, dar și a principiul retroactivității legii penale de dezincriminare, principii de bază ale dreptului penal. Aplicarea legii penale de dezincriminare presupune faptul că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, fiind o garanție a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, nicio pedeapsă neputând fi aplicată în lipsa legii. De asemenea, Curtea atrage atenția asupra principiului previzibilității legii penale, care nu este respectat în cazul în care instanțele naționale pronunță o hotărâre de condamnare în baza unor dispoziții legale apărute ulterior comiterii faptei, pe care persoana în cauză nu avea posibilitatea să le cunoască sau să le prevadă.

Pentru a stabili că a intervenit dezincriminarea in concreto a faptei, instanțelor naționale le revine sarcina de a analiza în mod efectiv modificările apărute la nivelul elementelor constitutive ale infracțiunii în legea nouă comparativ cu dispozițiile legii vechi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat de asemenea în hotărârea menționată, asupra importanței analizei pe care instanțele naționale trebuie să o facă în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii și dacă acestea mai sunt întrunite în cazul concret, atunci când apare o succesiune de legi penale în timp, pentru a putea fi evitată o soluție de condamnare pentru o faptă care în realitate fusese dezincriminată și implicit pentru a nu fi încălcate drepturile și libertățile fundamentale.

avocat Flavia Ţuică