CEDO despre sistemul român de compensare pentru imobilele naţionalizate

Afacerea Văleanu și alții c. România (cererea nr. 59012/17 și alte 29) s-a referit în principal la restituirea, conform noii legi nr. 165/2013, a bunurilor naționalizate de regimul comunist. Acesta a vizat, în special, neexecutarea prelungită a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților și lipsa unui recurs efectiv în acest sens, anularea fără despăgubire a titlurilor de proprietate ale reclamanților din cauza aplicării incorecte de către stat a legii relevante, precum și neacordarea de către autorități a unor despăgubiri rezonabile, proporționale cu valoarea actuală a bunurilor.

În hotărârea sa din 8 noiembrie 2022, Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății) la Convenție, în legătură cu toate cererile care nu au fost eliminate de pe rol.

În hotărârea sa de cameră pronunțată astăzi, Curtea a acordat reclamanților o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material pe care l-au suferit din cauza imposibilității de a obține restituirea bunurilor lor.

Reclamanții sunt cincizeci și trei de cetățeni români ale căror nume sunt specificate în hotărâre. După căderea dictaturii comuniste în România, statul a adoptat legi (patru între 1991 și 2001) menite să permită persoanelor ale căror bunuri fuseseră naționalizate să obțină reparații, de obicei sub formă de restituire sau despăgubire. În 2005, au fost create o Comisie Centrală de Despăgubire (înlocuită ulterior de Comisia Națională pentru Despăgubirea Proprietarilor) și o Agenție Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu misiunea de a aplica legislația în cauză.

Toți reclamanții au obținut hotărâri definitive în favoarea lor, care dispuneau, după caz, emiterea unor titluri de proprietate, restituirea în posesie a bunurilor sau plata unei despăgubiri. În ciuda acestor hotărâri, niciunui reclamant nu i s-a emis un titlu de proprietate și nici nu i-au fost restituite bunurile. Unii dintre ei afirmau că au fost despăgubiți insuficient, iar alții susțineau că cererile lor nu au primit niciun răspuns juridic.

La 8 noiembrie 2022, Curtea a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății) la Convenție cu privire la toate cererile care nu au fost eliminate de pe rol. Această concluzie a fost formulată din cauza neexecutării prelungite a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților, a lipsei unui recurs efectiv în acest sens, a anulării – fără despăgubire – a titlurilor de proprietate ale persoanelor interesate, din cauza aplicării incorecte de către stat a legislației relevante, și a eșecului autorităților de a acorda despăgubiri rezonabile, raportate la valoarea actuală a bunurilor.

La acea dată, Curtea a amânat luarea unei decizii privind repararea prejudiciului material pentru a oferi părților posibilitatea de a ajunge la o înțelegere amiabilă. Neajungându-se la niciun acord, Curtea a procedat la examinarea plângerilor formulate de părți în temeiul articolului 41 al Convenției.

După ce a decis deja în favoarea reclamanților, Curtea a stabilit că România trebuie să plătească reclamanților sumele indicate în hotărâre pentru prejudiciul material suferit și pentru cheltuielile de judecată. De asemenea, Curtea a remarcat că statul are o anumită marjă de apreciere în alegerea măsurilor generale care trebuie luate pentru a pune capăt unei încălcări și a adăugat că evaluarea bunurilor trebuie să se bazeze pe ultimele grile notariale disponibile, ținând cont cu prioritate de starea actuală a bunurilor în cauză.

Curtea a precizat că, în cazul în care grilele relevante nu sunt actualizate anual, sumele indicate sunt majorate cu 13% pe an, începând cu anul ultimei actualizări și până la momentul plății. Curtea consideră esențial ca acest mecanism de evaluare, stabilit prin cadrul legislativ național (grilele notariale), să se bazeze pe date relevante de pe piața imobiliară în cauză și ca aceste date să fie transparente, actualizate în mod regulat (cel puțin anual), ușor accesibile și relativ ușor de consultat. Evaluările Curții se bazează pe grilele stabilite de camera notarilor competentă pentru anul 2024 (data adoptării prezentei hotărâri), atunci când o astfel de evaluare este disponibilă.

Curtea adaugă că, în cazurile în care sumele datorate au fost clar determinate și validate conform legislației interne prin decizii administrative sau judiciare rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 165/2013, statul român trebuie să plătească sumele respective, ajustate cu rata inflației. În astfel de situații, mecanismul bazat pe grilele notariale menționat în paragraful anterior nu se aplică.

În ceea ce privește pierderea folosinței bunurilor vizate sau profitul nerealizat aferent (lucrum cessans) invocate de reclamanți, Curtea, conform jurisprudenței sale anterioare referitoare la România, respinge aceste pretenții, considerând că ar fi speculativ să acorde o despăgubire în acest sens, având în vedere variabilele implicate.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *