Declarațiile fiscale pot fi anulate pe calea contestației la executare. Inexistența unui act administrativ

Declarațiile fiscale pot fi anulate pe calea contestației la executare. Inexistența unui act administrativ

În contextul unei contestații la executare vizând anularea somației, a titlului executoriu și a titlurilor de creanță constând în declarațiile fiscale depuse în termen de către societatea contestatoare, Judecătoria Oradea a considerat că aceste din urmă declarații fiscale constituie veritabile acte administrativ fiscale. Subsecvent, instanța admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a disjuns cauza strict sub aspectul anulării titlurilor de creanță, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ fiscal.

În fața Tribunalului Bihor, contestatoarea a arătat, în esență, faptul că declarația fiscală nu este un act administrativ veritabil, pentru că nu emană de la un organ jurisdicțional, cu autoritate publică și, deci, nu se circumscrie rațiunii contestației prealabile.

Întregul raționament a pornit de la conținutul dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 și art. 2 alin. (1) lit. c) și c1) din Legea nr. 554/2004, care definesc cât se poate de clar actele administrative care intră sub sfera legii contenciosului administrativ și fiscal și care, deci, pot face obiectul contestației prealabile. În acest sens, s-a arătat că declarațiile fiscale nu se încadrează în definiția indicată, căci acestea nu emană de la o autoritate publică și nu există implicarea autorităților publice în întocmirea lor.

Mergând mai departe, s-a arătat că declarațiile fiscale nu pot fi echivalate cu un act administrativ sub aspectul necesității contestației prealabile. În litera și spiritul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, revocarea presupune ca aceeași entitate care emite actul, să îl și retragă. Or, un asemenea raționament este lipsit de substanță juridică în cazul concret al declarațiilor fiscale, din moment ce autoritățile fiscale nu sunt implicate în procesul întocmirii lor și, deci, nu li se poate solicita revocarea.

De altfel, contestatoarea a menționat că aceeași concluzie a imposibilității contestării declarațiilor fiscale se desprinde inclusiv din cuprinsul dispozițiilor art. 269 alin. (2) C.pr.fisc., potrivit cărora Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat. Or, organul fiscal neavând nicio contribuție în stabilirea și înscrierea sumelor datorate în curpinsul declarațiilor fiscale, este evident că o contestație prealabilă în sensul Codului de procedură fiscal ar risca să fie respinsă ca lipsită de obiect.

Subscvent, contestatoarea a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 260 alin. (3) și (4) C.pr.fiscpotrivit cărora (3) contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

În acest sens, au fost invocate inclusiv considerentele reținute în cuprinsul Minutei Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, din data de 29 iunie 2018, unde s-au reținut următoarele: opinia INM este aceea că, în ceea ce privește competenţa specializată de soluționare a apelurilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materia contestaţiilor la executare având ca obiect anularea titlului executoriu fiscal și anularea executării silite înseși, aceasta aparține secțiilor specializate în materie civilă, în cazul în care pentru contestarea titlului nu există o altă procedură prevăzută de lege, iar nu secțiilor de contencios administrativ și fiscal. Cu majoritate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia INM, având în vedere considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 14/2007, pronunțată în recurs în interesul legii.

Apreciind poziția contestatoarei ca fiind întemeiată, prin Sentința nr. 928/CA/2019, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Oradea.

Fiind sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin Sentința nr. 35/CA/2019-P.I., Curtea de Apel Oradea a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând faptul că declaraţiile fiscale a căror anulare se solicită nu sunt acte emise de organul fiscal, ci sunt acte întocmite chiar de către reclamantă, iar motivele de nelegalitate invocate cu privire la acestea sunt motive ale contestaţiei la executare, astfel încât nu ne aflăm în procedura de contestare a unor titluri de creanţă, conform prevederilor art. 268 şi următoarele din Legea nr. 207/2015.

Subsecvent, considerând că o contestație prealabilă nu era posibilă, Curtea de Apel Oradea a considerat că acţiunea reclamantei reprezintă o veritabilă contestaţie la executare, aflată în competenţa materială a judecătoriei.

Invocând, totodată, Decizia nr. 14/2007 a Înaltei Curți, instanța a considerat că o atare interpretare dă posibilitate subiectului procesual activ al contestației să se bucure de o procedură contradictorie în dovedirea dreptului său, de care nu ar fi putut beneficia anterior deoarece actul fiscal ce constituie titlu executoriu, fiind emis de un organ fără atribuții jurisdicționale, nu are caracter jurisdicțional. Prin urmare, pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că în cazul în care pentru contestarea titlului executoriu fiscal nu există o altă procedură prevăzută de lege, cum este situaţia declaraţiilor fiscale din speţă, competenţa aparţine secţiei civile şi nu secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

avocat Cosmina Șeulean

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *