Utilizarea depoziţiei unui martor care nu poate fi contrainterogat aduce atingere echitabilităţii procesului

În hotărârea din 7 ianuarie 2014, pronunţată în cauza Prăjină c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis faptul că Articolul 6 din Convenţie (Dreptul la un proces echitabil) a fost încălcat. Cauza a avut ca obiect plângerea unui cetăţean român referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, reclamantul susţinând că nu a beneficiat de timpul şi facilităţile necesare pentru a-şi pregăti o apărare adecvată şi de faptul că hotărârea de condamnare a fost bazată exclusiv pe declaraţia unui martor dată în faţa procurorului, martor care nu a fost audiat ulterior în faţa instanţei, într-o manieră contradictorie.

În fapt

Laurenţiu Prăjină a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cu ocazia audierii martorului ME de către procuror, fără prezenţa reclamantului sau a avocatului acestuia, ME a precizat că au existat neînţelegeri vechi între reclamant şi victimă, împrejurări care nu au putut fi însă confirmate de restul martorilor audiaţi. Deşi legal citat de către instanţă de mai multe ori, martorul ME nu s-a prezentat în vederea audierii în faţa instanţei. Prin urmare, instanţa a constatat imposibilitatea luării declaraţiei martorului şi a decis luarea în considerare a depoziţiei sale din cursul urmăririi penale. Reclamantul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a exercitat căile legale de atac, însă fără succes.

În drept

Bazându-se pe art. 6 §§ 1 şi 3 lit. b) şi d) din Convenţie, reclamantul s-a plâns că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, nu a beneficiat de timpul necesar pregătirii apărării, iar martorul ME nu a putut fi ulterior contrainterogat de apărare, în condiţiile în care mărturia acestuia a fost determinantă în pronunţarea hotărârii de condamnare.

Decizia Curţii

Curtea consideră că o condamnare care se fundamentează pe mărturia unui martor absent nu atrage în mod automat o violare a prevederilor art. 6. Imposibilitatea de a localiza un martor poate constitui, în anumite condiţii, o justificare ce permite admiterea depoziţiei acestuia ca mijloc de probă în cadrul procesului, fără ca apărarea să fi avut ocazia de a-l contrainteroga în niciun stadiu al procedurii.

Procedura, în întregimea sa, poate fi consideră echitabilă în măsura în care inculpatul dispune de suficiente elemente care să compenseze dificultăţile care incumbă apărării. Astfel, admiterea probei trebuie să fie contrabalansată prin alte garanţii procesuale solide şi suficiente pentru a asigura echitabilitatea procesului.

Având în vedere că declaraţia martorului privind altercaţiile trecute dintre reclamant şi victimă nu a putut fi confirmată de restul martorilor audiaţi, iar raportul de autopsie nu explică modul în care moartea victimei a intervenit, Curtea a observat că depoziţia martorului M.E. a avut un rol decisiv în pronunţarea condamnării. În pofida obiecţiilor reclamantului, acesta a fost condamnat fără ca instanţa să răspundă argumentelor invocate şi fără să coroboreze declaraţia lui ME cu declaraţia unui alt martor care a infirmat comportamentul violent al reclamantului asupra victimei.

În lipsa unor altor probe susceptibile a fi coroborate cu depoziţia martorului, instanţele naţionale nu au apreciat în mod corect şi echitabil fiabilitatea acelei mărturii. Curtea a considerat că dreptul la apărare al reclamantului a fost supus unor limitări incompatibile cu cerinţele unui proces echitabil. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie.