Cristian Mihai Lazăr

Cristian Mihai Lazăr

Avocat Colaborator

cristian.lazar@chirita-law.com
+40751 983 848

Cristian Mihai Lazăr a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Ulterior a urmat și absolvit programul de masterat ”Științe penale și criminalistică” din cadrul Facultății de Drept a aceleiași universități.

Cristian Mihai Lazăr face parte din departamentul de drept penal, specializându-se intens în practica acestui domeniu. Chiar de la începutul carierei sale, prin determinarea și profesionalismul cu care și-a întreprins activitatea, a asigurat asistență și consultanță juridică în toate fazele procesului penal și în cauze cu diverse grade de complexitate. Astfel, a asigurat apărarea  în dosare penale având ca obiect atât infracţiuni de drept comun, cât şi infracţiuni  din legi speciale, privitoare la fapte de corupție, de evaziune fiscală sau spălare a banilor.

În profesionalizarea sa, a urmărit și solida pregătire a concluziilor susținute în diferite cauze aflate pe rolul Curții  de Justiţie a Uniunii Europene. Nu în ultimul rând,  s-a specializat pe cooperarea judiciară în materie penală la nivel internaţional, mai ales în privinţa mandatului european de arestare, cât şi a transferului de proceduri judiciare între statele membre UE. În afara spectrului dreptului penal, Cristian Lazăr s-a specializat și în domeniul implementării GDPR-ului fie la nivel de autorități publice fie în raport de operatori privați.

Zeci de clienți s-au regăsit reprezentați de Cristian Mihai Lazăr, de la simple persoane fizice române ori străine, până la diverşi funcţionari publici de rang înalt, oameni de afaceri cu notorietate pe plan local sau naţional. De asemenea, Cristian Mihai Lazăr a participat în proceduri penale la apărarea intereselor a unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional, a unor societăţi comerciale a căror cifre de afaceri cumulată este de ordinul sutelor de milioane de euro.

Ca avocat Cristian Mihai Lazăr:

  • a fost membru al echipei care a obținut o soluție de mare succes pentru o autoritate centrală în domeniul energiei prin înlăturarea obligării la plata de despăgubiri civile de peste 8 milioane de euro în urma exploziei unui imobil. În aceeași cauză a fost achitat și directorul din cadrul acelei autorități vizat de mai multe infracțiuni de serviciu.
  • a asigurat reprezentarea unor persoane în proceduri desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
  • a fost membru al echipei care a obținut soluții remarcabile în cameră preliminară pentru o societate importantă de pe piața importului de autoturisme în cauze vizând diverse infracțiuni economice.
  • a asigurat apărarea unor diverși medici, poliţişti sau funcționari acuzați în legătură cu activitatea lor profesională în faza de urmărire penală.
  • a participat la implementarea GDPR-ului în cadrul tuturor serviciilor publice ale unui municipiu cu peste 200.000 locuitori, precum şi în cadrul a mai multor societăţi comerciale.

Cristian Mihai Lazăr vorbește fluent limba engleză.