Punct de vedere asupra hotărârii UNBR privind onorariile minimale

La invitaţia UNBR, transmisă prin intermediul Baroului Cluj, de a ne prezenta punctul de vedere asupra Hotărârii nr. 272/2017 a Consiliului UNBR privitoare la instituirea unor onorarii minimale pentru avocaţi, societatea noastră de avocatură a transmis astăzi punctul de vedere pe care îl redăm la mai jos.

 

Subscrisa SCA Chiriţă şi asociaţii, prin avocat coordonator Radu Chiriţă,

Văzând solicitarea dv. trimisă prin email, prin care suntem invitaţi să ne exprimăm punctul de vedere asupra hotărârii 272 a Consiliului UNBR privitoare la instituirea unor onorarii minimale,

După consultarea tuturor avocaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţii noastre, vă înaintăm prezentul punct de vedere asupra hotărârii mai sus menţionate, cu rugămintea de a fi avută la şedinţa dv. din 4 octombrie 2017.

 

I.

În principal, considerăm că, fără a nega competenţa Consiliului UNBR de a lua astfel de hotărâri, importanţa unei asemenea hotărâri pentru profesia de avocat şi pentru raporturile dintre avocaţi şi clienţi ar fi impus ca hotărârea să fie adoptată de către Congresul UNBR, astfel încât să fi fost adoptată de organismul cu cea mai largă reprezentare din cadrul organelor profesiei.

 

II

Cu titlu general, considerăm că hotărârea 272 a Consiliului UNBR este atât nelegală, cât şi inoportună.

  1. Hotărârea este nelegală, din perspectiva noastră, întrucât contravine următoarelor acte normative:
  • 128 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat: „Onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi ale prezentului statut. Este interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocaţi”. E adevărat că Statutul are tot forţa juridică a unei hotărâri a Consiliului UNBR, dar măcar pentru coerenţă, ar fi trebuit ca această prevedere statutară să fie abrogată anterior sau concomitent cu adoptarea hot. 272 a Consiliului UNBR
  • 66 lit. x) din Legea nr. 51/1995 care permite adoptarea unor onorarii minimale doar cu caracter de recomandare, ceea ce ar impune abrogarea măcar a art. 3 alin. 3 şi 4, art. 6, art. 7 şi art. 8 din hotărârea 272 a Consiliului UNBR
  • 101 alin. 1 lit. a) Tratatului de funcţionare a UE care interzice “orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne şi, în special, cele care stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.” Prevederea este reluată identic în art. 5 din Legea nr. 21/1996.
  • jurisprudenţei CJUE şi practica Comisiei, amintind în acest context decizia Comisiei în afacerea arhitecţilor belgieni. În decizia menţionată s-a afirmat că „Fixarea de preţuri nu poate garanta, în opinia Comisiei Europene, un nivel adecvat al calităţii serviciilor profesiilor liberale, neexcluzând prestarea de servicii de slabă calitate şi reducând pentru profesionişti motivaţia reducerii de costuri sau îmbunătăţirii serviciilor. În privinţa elementelor de cost, Comisia Europeană a arătat că, urmare a fixării de preţuri, întreprinderile cu cele mai mici costuri sunt împiedicate să reducă preţurile, creându-se în acest fel un avantaj artificial pentru întreprinderile care îşi controlează cel mai puţin costurile”.
  • practicii Consiliului Concurenţei, care a sancţionat CECAR şi CAFR, pentru instituirea unor onorarii minimale pentru profesioniştii care fac parte din corpul experţilor contabili şi, respectiv, al auditorilor financiari.

 

  1. Considerăm că hotărârea este inoportună întrucât:

– aproape nici un stat al UE nu are astfel de prevederi pentru avocaţi. Unica excepţie pe care am identificat-o este Bulgaria.

– CJUE urmează să se pronunţe în curând asupra compatibilităţii dintre onorariile minimale pentru avocaţi şi legislaţia europeană în afacerile C-427/16 („Chez Elektro Balgaria” АD/Yordan Kotsev) şi C-428/16 („FrontEx International” EAD/Emil Yanakiev) care vizează Bulgaria. Considerăm că ar fi oportun măcar să se aştepte o decizie a CJUE pe aceste speţe. Dacă CJUE admite că legislaţia comunitară permite stabilirea unor astfel de onorarii, renunţând la jurisprudenţa anterioară, unele probleme de legalitate vor dispărea. Dacă, din contră, CJUE va stabili că o astfel de practică contravine dreptului UE atunci devine certă imposibilitatea adoptării unor astfel de măsuri fără a risca sancţiuni pecuniare dure din partea Consiliului Concurenţei şi fără a atrage un oprobriu social, probabil meritat.

– hotărârea permite, în mod implicit, un control al decanului asupra onorariilor avocaţilor, situaţie care pune probleme deosebite privind datele cu caracter personal, confidenţialitatea raporturilor client-avocat

– profesia de avocat este una liberală prin esenţa şi natura sa. O intervenţie în raporturile cu clientela reduce libertatea avocaţilor în modul de exercitare a profesiei

– profesia de avocat s-a mândrit întotdeauna cu rolul esenţial jucat de avocaţi în apărarea unor drepturi şi principii ale statului de drept, în mod voluntar şi fără a urmări avantaje materiale. Adoptarea unor onorarii minimale interzice activitatea pro bono, ceea ce este o pată pe obrazul unei profesii acuzată de multe ori nejustificat de un mercantilism exagerat.

– stabilirea unor onorarii minimale nediferenţiate pentru avocaţi din zone ale ţării unde puterea de cumpărare diferă masiv riscă să provoace probleme grave privind accesul la justiţie în zonele sărace

– stabilirea unor onorarii minimale afectează avocaţii la început de carieră care sunt privaţi de unicul avantaj pe care îl au în faţa avocaţilor experimentaţi

– creşterea nivelului profesional al avocaţilor nu are nicio legătură cu onorariile încasate. În mod similar, evaziunea fiscală şi evitarea plăţii contribuţiilor către CAA şi Barou poate fi combătută şi prin alte mijloace decât stabilirea unor obligaţii minime.

 

III.

În concret, faţă de reglementarea propriu-zisă avem următoarele observaţii, valabile doar dacă se trece peste aspectele de mai sus:

– hotărârea nu permite serviciile pro bono şi nici cele prestate gratuit în anumite situaţii (membrii de familie etc.)

– hotărârea nu stabileşte nici procedura şi nici termenul în care decanul va decide cu privire la solicitarea de acceptare a unor onorarii reduse sub minimul stabilit

– hotărârea este extrem de greu de aplicat, dacă nu imposibil, în ipoteza în care se stabilesc onorarii globale la începutul unei cauze. Este imposibil de stabilit numărul termenelor de judecată sau al cererilor care vor trebui să fie făcute, astfel încât să existe un minim de X lei pentru fiecare termen. Considerăm oportună renunţarea la acea dublă condiţionare.

– în plus, o sumă minimă pe termen de judecată, fără alte precizări, ar impune obţinerea de venituri inclusiv atunci când avocatul nu se prezintă la termen solicitând amânarea.

– de asemenea, o sumă minimă pe termen de judecată, inclusiv pentru amânările fără discuţie a căror analiză durează 5 minute conduce la stabilirea unui onorariu orar absolut fabulos, dacă raportăm în acest fel.

– nu există nicio corelaţie între aceste onorarii minimale şi cele stabilite pentru asistenţa juridică din oficiu, considerând că baza de plecare a unui asemenea demers trebuia să fie al onorariilor stabilite după negocierile cu Ministerul Justiţiei

– unele activităţi – de exemplu declararea unei căi de atac – nu pot fi moral şi uman taxate

– alte activităţi – de exemplu ridicarea ori susţinerea unei excepţii de neconstituţionalitate, formularea unei plângeri la CEDO ca să aleg doar două exemple de activităţi frecvente în practica firmei noastre – nu apar pe tabel deşi sunt suficient de întâlnite în practica avocaţială.

 

Cu stimă,

SCA Chiriţă şi asociaţii prin avocat coordonator