Pledoarie pentru aplicarea sancțiunii avertismentului în domeniul practicilor anticoncurențiale reglementate de dispozițiile Legii nr. 21/1996.

Conform Deciziei nr. 4503 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 nov. 2014: „Având în vedere că legea-cadru a contravenţiilor prevede avertismentul ca sancţiune cu aplicabilitate generală, în absenţa unor prevederi exprese în Legea concurenţei care să interzică aplicarea unei astfel de sancţiuni, de lege lata nu se poate susţine că sancţiunea avertismentului nu ar avea aplicabilitate şi în privinţa contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1996.

Această sancţiune ar putea fi aplicată însă doar în cazul unor încălcări de gravitate redusă, astfel cum sunt acestea definite de Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor (Cap. 2 pct. B) şi doar pentru întreprinderi faţă de care nu s-ar reţine niciuna dintre circumstanţele agravante prevăzute în aceleaşi Instrucţiuni (Cap. 3 lit. b)): să nu se afle în situaţia de recidivă, să fi încetat practica anticoncurenţială cel mai târziu la momentul începerii investigaţiei Consiliului Concurenţei, să nu fi refuzat cooperarea cu Consiliul pe parcursul investigaţiei, să nu fi obstrucţionat în vreun fel investigaţia, să nu fi fost iniţiatoare a practicii interzise sancţionate).

 

Hotărârea mai sus redată tranșează problematica aplicabilității dispozițiilor OG 2/2001 în materia dreptului concurenței, și statuează cu putere de lucru judecat faptul că Legea 21/1996 NU beneficiază de propriul regim sancționator, de sine stătător, distinct și independent de cel reglementat în dreptul comun în materia contravențională.

Cu alte cuvinte, din moment ce în cuprinsul Legii nr. 21/1996 nu s-a prevăzut expres interzicerea aplicării sancţiunii avertismentului, astfel cum de exemplu există o atare dispoziţie în cuprinsul Legii nr. 50/1991 privind regimul construcţiilor, contravenientul poate fi sancționat cu avertisment în acele situații în care încălcarea este de gravitate redusă, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.[1]

Prin urmare, această sancţiune va fi exclusă de plano doar în situaţia în care legea specială conţine dispoziţii neechivoce în acest sens, în lipsa lor sancţiunea avertismentului putând fi aplicată indiferent de natura contravenţiei.

Întrucât autoritățile naționale de concurență care aplică sancțiunile corespunzătoare au la dispoziție o paleta largă de măsuri care pot fi dispuse la finalul investigației, raportat la gravitatea respectiv întinderea practicilor anticoncurențiale, în concret acestea se pot orienta fie înspre stabilirea unor  sancțiuni pecuniare, fie înspre aplicarea unei politici de clemență în măsura în care natura faptelor respective permite acest lucru. În egală măsură, nu este exclus ca autoritățile competente să accepte angajamentele propuse de întreprinderi în cazul practicilor anticoncurențiale, în vederea înlăturării situației care a condus la declanșarea investigației.

Pe cale de consecință, adăugarea sancțiunii avertismentului în materia Legii 21/1996 nu conduce per se la golirea de conţinut al efectului exemplar și preventiv al sancțiunilor în materie de concurență, cum în mod frecvent s-a invocat în practica judiciară, ci doar respectă și confirmă incidența principiului proporţionalităţii în materia sancţionării faptelor anticoncurenţiale, astfel cum acesta a fost pus în aplicare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene .

În viziunea acestei instanţe, pedeapsa nu este justificată exclusiv prin caracterul de descurajare viitoare a comportamentelor anticoncurenţiale, ci mai ales deoarece o persoană care încalcă legea trebuie să plătească proporţional cu prejudiciul provocat.[2]

Apreciem așadar că se impune în sarcina autoritățile naționale de concurență să aibă în vedere la aplicarea sancțiunilor corespunzătoare fiecărei situații în parte inclusiv pe cea a avertismentului prevăzută de OG 2/2001, cu atât mai mult cu cât în procesul de individualizare a măsurilor dispuse  CJUE recomandă să se apeleze la cea mai puţin oneroasă, iar dezavantajele să nu fie disproporţionate față de scopul urmărit.

[1] Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

[2] Belgian Sewing Thread/Comisia, 2010;