Într-un dosar aflat în faza de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului din 2015 se efectuează cercetări cu privire la faptul că în cursul anului 2012 o societate a intrat în insolvenţă. În privinţa administratorului acestei societăţi există suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă. În acelaşi an au fost înscrişi creditorii, posibilele persoane vătămate, în Tabelul preliminar de creanţe. La finele anului s-a întocmit şi un Raport de privind cauzele intrării în insolvenţă a debitorului, care ar fi putut îndreptăţi sau nu pe unii creditori să sesizeze nereguli comise de administrator referitoare la infracţiunea de bancrută frauduloasă. Ulterior, la mijlocul anului 2015, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
La scurt timp, în 2015, organul de cercetare penală a trimis înştiinţări către eventualele persoane vătămate, anume toţi creditorii din Tabelul de creanţe, prin care li se solicita să îşi exercite opţiunea de a depune sau nu plângere prealabilă. În caz afirmativ aceştia trebuiau să acţioneze ca atare, în temeiul art. 297 al. 2 C.proc.pen. În acele “înştiinţări” se face precizarea că “termenul de 3 luni în care se poate depune plângerea prealabilă începe să curgă de la data primirii de către dvs. a prezentei înştiinţări. În cazul nerespectării acestui termen, plângerea depusă tardiv poate conduce la clasarea cauzei.” O parte din creditori a depus plângere prealabilă în termen de 3 luni de la comunicare, astfel că organele de urmărire penală au continuat cercetările.
Facem precizarea că sub imperiul NCP, care incriminează actualmente bancruta frauduloasă la art. 241, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, se menţionează că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Anterior fapta era incriminată de art. 143 din Legea 85/2006 şi avea un conţinut identic cu cea actuală, mai puţin aspectul că fapta se urmărea din oficiu. În consecinţă, legea nouă este legea penală mai favorabilă.
Reiese că organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu după intrarea în vigoare a NCP şi a NCPP şi a început urmărirea penală cu privire la o infracţiune care prevedea la acel moment obligativitatea plângerii prealabile. În plus, în speţă nu a avut loc nici schimbarea încadrării juridice pe parcursul cercetărilor. Aceste aspecte fac inaplicabil art. 297 al. 2 C.proc.pen. invocat prin înştiinţare, articol care prevede că dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere.
Raţiunea din spatele existenţei infracţiunilor urmărite la plângere prealabilă este aceea că legiuitorul ţine seama de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în cazul în care pericolul social al unei infracţiuni este scăzut şi interesul public de sancţionare penală se subordonează interesului privat al persoanei care a suferit o vătămare. Victimei infracţiunii i se dă un termen imperativ de 3 luni de la aflarea despre comiterea infracţiunii în care să introducă plângerea prealabilă.
Astfel, nu se poate lăsa la latitudinea organelor de urmărire penală identificarea momentului de la care începe să curgă termenul de depunere a plângerii prealabile. Atitudinea organului de urmărire penală sau stadiul anchetei sunt irelevante câtă vreme termenul este prevăzut în favoarea persoanelor vătămate, în speţă creditorii.
În speţa de faţă, evident, nu li se putea imputa persoanelor vătămate faptul că nu au depus plângere prealabilă câtă vreme legea în vigoare de la data luării la cunoştinţă a faptelor nu o prevedea. Însă, odată intrat în vigoare NCP, începând cu 01.02.2014, prin prisma principiului că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, pentru toţi creditorii a început să curgă termenul de 3 luni. Acesta s-a împlinit la data de 01.05.2014, înainte de anul 2015 când organele penale s-au sesizat şi au început cercetările în speţă. Mai mult, şi regula care prevede că norma procedural penală este de imediată aplicare, dublată de inexistenţa normelor tranzitorii privind aspectele de faţă, confirmă că de la 01.02.2014 împotriva persoanelor vătămate a început să curgă termenul de decădere.
În concluzie, atât la momentul sesizării din oficiu, cel al primirii înştiinţărilor, respectiv al depunerii plângerilor prealabile erau incidente dispoziţiile care prevăd clasarea cauzei sub aspectul lipsei plângerii prealabile, prin prisma tardivităţii depunerii acestora.