O dat Domnu’! De la 1 iunie CEDO îşi motivează deciziile de inadmisibilitate date de un judecător unic

După ani în care motivul respingerii plângerii era complet necunoscut, uitat undeva între rapoartele pe care magistraţii români detaşaţi la grefa Curţii le fac, CEDO a cedat la presiunile lumii juridice şi a constatat că este departe de a fi echitabil să respingi o plângere fără a-mi comunica măcar sumar persoanei în cauză motivul. Din luna iunie instanţa europeană a anunţat că aceste decizii vor fi succint motivate de către judecătorul unic. Din comunicatul Curţii nu rezultă dacă este vorba despre decizii pronunţate după 1 iunie sau despre soluţionarea plângerilor introduse după 1 iunie 2017.