Printr-o decizie pronunţată la data de 26.04.2018, nepublicată în Monitorul Oficial până în prezent, Curtea Constituţională a României a admis o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. În esenţă, s-a reţinut că prevederile criticate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Potrivit normei sancţionate de instanţa de contencios constituţional: cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
Conform comunicatului de presă publicat de Curtea Constituţională, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză este neconstituţională.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, de principiu, că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripţie. În acest sens, Curtea a reţinut că se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie.
Totodată, s-a arătat că, a accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen.
Amintim faptul că în reglementarea anterioară, în vigoare anterior datei de 01.02.2014, cursul termenului prescripţiei se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
Comparativ, legislaţia penală intrată în vigoare în cursul anului 2014 a extins sfera actelor care conduceau la întreruperea cursului prescripţiei, corelativ fiind restrânsă sfera de incidenţă a instituţiei prescpţiei răspunderii penale. Expunerea de motive elaborată pentru susţinerea proiectului de lege referitor la Noul Cod penal nu a adus niciun argument pentru modificările operate, acestea din urmă fiind criticate în doctrină chiar de la momentul intrării în vigoare a noilor norme.
În lipsa oricărei motivări care să justifice abordarea legislativă sancţionată de Curtea Constituţională, putem presupune că legiuitorul a avut în vedere că prescripţia instituie o formă de sancţionare a organelor de urmărire penală pentru inactivitatea acestora, iar îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză ar dovedi lipsa inactivităţii.
Din comunicatul publicat de Curtea Constituţională se poate conchide că nu a fost negată menirea instituţiei prescripţiei răspunderii penale, dar s-a reţinut că aceasta trebuie să opereze într-o modalitate previzibilă pentru persoanele acuzate de comiterea unei infracţiuni.
Până la publicarea considerentelor deciziei, Curtea Constituţională pare să indice faptul că este necesară o garanţie suplimentară chiar şi faţă de vechea reglementare pentru ca întreruperea cursului prescripţiei să opereze. În concret, s-a arătat că este necesar să se asigure persoanei acuzate posibilitatea de a cunoaşte îndeplinirea actului de procedură care întrerupe prescripţia. Cu alte cuvinte, nu ar fi suficientă îndeplinirea de către organele de urmărire penală a unui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat părţii, ci ar fi necesar ca despre efectuarea acelui act să fie informată efectiv sau să se încerce comunicarea către persoana acuzată.
Fiind vorba de sancţionarea unei norme juridice referitoare la prescripţie, instituţie care până în prezent a fost considerată ca având o natură mixtă, de drept substanţial şi de drept procesual, noua configuraţie a normei juridice – rezultată în urma controlului de constituţionalitate – va intra în succesiunea de legi penale analizate la stabilierea legii penale mai favorabile.
De ordin practic, s-ar putea ajunge la soluţii de clasare sau de încetare a procesului penal în acele cauze în care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit între momentul la care s-a dispus începerea urmăririi penale şi cel al comunicării calităţii de suspect – ca prim act comunicat persoanei acuzate.