Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală prin raportare la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil

Într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului, persoana care deţine calitatea de inculpat a invocat neconstituţionalitatea art. 71 din Codul de procedură penală, având în vedere că reglementarea încalcă în mod flagrant prevederile constituţionale întrucât sunt lipsite de eficienţă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la o instanţă imparţială, drepturi fundamentale reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cadrul art. 6.

Dispoziţiile art. 71 Cod procedură penală încalcă drepturile persoanelor care deţin o calitate în procesul penal întrucât norma îngrădeşte liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu permite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se dispune strămutarea unei cauze de la un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel, la un alt tribunal din circumscripţia unei alte curţi de apel.

În fapt, persoana care deţine calitatea de inculpat a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean timp de mai multe mandate. Prin rechizitoriul emis s-a reţinut faptul că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a urmărit acordarea unor foloase necuvenite unui presupus apropriat al acestuia, şi anume a procedat la semnarea unor hotărâri ale Consiliului Judeţean care au stat la baza acordării unor contracte ce aveau ca obiect bunuri imobile aflate în domeniul public al judeţului. Din totalitatea probelor şi a împrejurărilor de fapt reţinute de către organele judiciare, starea de fapt conturată se raportează la persoane care au deţinut funcţii publice judeţene.

Mai mult de atât, prin prisma funcţiei deţinute şi a atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau inculpatului în perioada în care a deţinut funcţia de Preşedinte al C.J., acesta a procedat la luarea unor măsuri care au condus la crearea unor conflicte de natură instituţională între instituţia condusă de acesta şi instituţia curţii de apel, precum şi cea a tribunalului. Măsurile luate de către inculpat au fost considerate de rea-credinţă de către celelalte instituţii, fapt care a condus la crearea unei atitudini ostile şi existenţa unor sentimente negative la adresa inculpatului.

Prin raportare la împrejurările de fapt, precum şi având în vedere calitatea părţilor din dosarul penal, suspiciunea rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorilor nu se limitează doar la judecătorii tribunalului, ca instanţă competentă să soluţioneze în fond, ci şi cu privire la judecătorii Curţii de Apel, precum şi cu privire la toate instanţele de judecată din circumscripţia Curţii de Apel a judeţului în care persoana a deţinut funcţia de preşedinte de consiliu judeţean.

În baza suspiciunilor existente, prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a solicitat strămutarea cauzei, în sensul ca aceasta să nu fie judecată de către un tribunal de pe raza curţii de apel competente material, teritorial şi după calitatea persoanei, ci de o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei alte curţi de apel. Având în vedere obiectul cererii de strămutare, curtea de apel nu este competentă să dispună o asemenea măsură procesuală, fiind imperativ ca instanţa care desemnează o altă instanţă să aibă calitatea de instanţă ierarhic superioară atât în raport de instanţa de la care se ridică cauza, cât şi în raport de instanţa la care se strămută viitoarea competenţă de soluţionare.

Or, dispoziţiile art. 71 Cod procedură penală nu reglementează situaţia prezentată, astfel că inculpatul s-ar regăsi în situaţia în care tocmai instanţa pe care o apreciază ca fiind cea mai susceptibilă de parţialitate ar fi competentă să judece toate contestaţiile împotriva măsurilor preventive ori asiguratorii luate. Iar o cerere de strămutare obişnuită nu poate să modifice această situaţie.

Prin raportare la acest aspect, persoana a învederat faptul că textul de lege ridică o problemă din perspectiva constituţionalităţii, întrucât omite să reglementeze o situaţie deosebit de importantă, fapt care conduce la respingerea ca inadmisibilă a  unei cereri de strămutare având acest obiect şi implicit la ignorarea drepturilor procesuale. În concret, potrivit art. 71: „Î.C.C.J. strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa [….]”.

Reglementarea actuală a art. 71 Cod procedură penală încalcă dreptul de acces la o instanţă imparţială. În acest sens, pentru a se asigura respectarea drepturilor fundamentale, Curtea Constituţională ar trebui să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate şi să dispună obligarea legiuitorului să aducă norma în acord cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României.