Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005

Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul cu nr. X/2015 a sesizat, în data de 20.apr.2016, la cererea reclamantei, Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2005 privind concediile şi indemnizaţiile sociale de sănătate. Reclamanta în cauză a arătat că, art. 33 din Ordonanţă prevede că anumite categorii de asiguraţi, care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, primesc indemnizaţiile prevăzute în Ordonanţă, de la fiecare dintre angajatori. Acest aspect se impune a fi analizat din punct de vedere constituţional, în măsura în care nu permit unei persoane care are o profesie liberală şi care este în aceaşi măsură salariat, să beneficieze de indemnizaţia de maternitate într-un cuantum raportat la toate veniturile obţinute şi pentru care a plătit contribuţia pentru asgurări sociale şi de sănătate.

Printre exemplele în cauză, reclamanta a arătat că, dispoziţiile sunt neconstituţionale în măsura în care, spre exemplu, o persoană este avocat salarizat în interiorul profesiei şi salariat, va primi indemnizaţie de maternitate pentru ambele venituri realizate, în schimb, dacă este salariat şi avocat colaborator, va primi indemnizaţie doar pentru veniturile realizate în calitate de salariat. Totodată, dacă o persoană este salriat şi, în acelaşi timp procuror sau judecător, va primi o indemnizaţie în raport de ambele venituri realizate, pe când dacă este salariat şi avocat, va primi o indemnizaţie doar pentru veniturile obţinute din calitatea de salariat.

Ca atare, dispoziţiile art. 33 din Ordonanţă permit doar unor anumite categorii de persoane să beneficieze de indemnizaţia de maternitate corespondentă mai multor categorii de venit, pe când, alte categorii de asiguraţi sunt excluşi de la acest drept, situaţie ce încalcă art. art.4, art.16, art.44, art.47, art.53 și art.115 alin.(6). din Constituţie.

În motivarea hotărârii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a articolului indicat, Curtea apreciază că situațiile diferite, care impun anumite reguli procedurale specifice fiecărei categorii de asigurați avute în vedere, nu justifică însă și un tratament diferit sub aspectul drepturilor substanțiale de asigurări sociale cuvenite. Astfel, Curtea consideră că determinantă pentru aprecierea rațiunilor care justifică sau nu un tratament juridic diferențiat sub aspectul drepturilor la concedii și indemnizații de asigurări de sănătate este condiția care permite accesul asiguraților la aceste drepturi. Or, așa cum s-a reținut mai sus, această condiție privește îndeplinirea unui stagiu de cotizare și este aplicabilă, fără deosebiri, tuturor asiguraților. Prin urmare, Curtea apreciază că, în măsura în care persoanele prevăzute la art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 au îndeplinit această condiție, au dreptul, în egală măsură, la o indemnizație de maternitate al cărei cuantum să reprezinte, așa cum reiese din art.10 alin.(1) și art.25 alin.(1) din același act normativ, 85% din media tuturor veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, venituri pentru care a fost plătită contribuția de concedii și indemnizații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, Curtea consideră că soluția legislativă cuprinsă în art.33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 este o consecință logică, ce decurge din principiul contributivității. În același timp însă, excluderea arbitrară a celorlalte categorii de asigurați de la același beneficiu dobândește valențe discriminatorii, în sensul precizat prin Decizia nr.755 din 16 decembrie 2014, cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

În continuare, analizând criticile de neconstituționalitate prin raportate la prevederile art.47 alin.(2) din Constituție reține că prevederile acestui text constituțional consacră în mod expres dreptul la concediu de maternitate plătit, lăsând însă legiuitorului ordinar atribuția de a stabili condițiile și limitele acordării acestui drept. Cu toate acestea, libertatea legiferării nu justifică instituirea unor norme de lege cu caracter discriminator, arbitrar, care instituie o diferență de tratament în ceea ce privește exercițiul dreptului la concediu de maternitate plătit. Un astfel de tratament discriminatoriu apare ca o restrângere nejustificată a exercițiului acestui drept fundamental pentru asigurații care nu se încadrează în ipoteza art.33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005, contrară nu doar prevederilor art.47 alin.(2) din Constituție, dar și celor ale art.53 din același act normativ fundamental.

În concluzie, Curtea a apreciat că,  îndeplinirea obligațiilor legale referitoare la stagiul de cotizare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate publică trebuie să dea dreptul tuturor persoanelor care au contribuit, aflându-se în una sau mai multe situații prevăzute la art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005, la o indemnizație de maternitate calculată în raport cu toate veniturile pentru care a plătit contribuția și, întrucât soluția legislativă cuprinsă în art.33 din Ordonanţa anterior menţionată, exclude de la acest drept anumite categorii de asigurați, este neconstituțională, contravenind prevederilor art.16, art.44, art.47 alin.(2) și art.115 alin.(6) din Constituție.