Mandatele de aducere şi poziţia CEDO despre ele

În cauza Micu c. România, CEDO s-a pronunţat la 13 ianuarie 2015, între altele, cu privire la privarea de libertate rezultată din executarea unor mandate de aducere într-un proces penal. În speţă, reclamantul a făcut obiect al unui aduceri pe baza de mandat la sediul DNA începând cu ora 8 dimineaţă. La ora 21, după audierea sa, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore. În tot acest interval de timp, reclamantului nu i s-a permis să părăsească sediul DNA, fiind însoţit de doi poliţişti cu sarcina de a-l supraveghea.

Curtea europeană a decis că acest interval de timp constituie privare de libertate şi, mai important, că această privare de libertate nu a fost legală potrivit legislaţiei interne. Curtea a constatat că, deşi normele de procedură permiteau emiterea unui mandat de aducere doar după o citare nereuşită, în speţă nu a existat vreo citaţie emisă anterior. Curtea a mai constatat că legea permitea emiterea unui mandat de aducere, în cazuri excepţionale, dar că procurorul care a emis mandatul nu a descris niciun motiv de acest gen, emiterea mandatului fiind nemotivată. În consecinţă, s-a stabilit că reclamantul a fost victima unei privări de libertate nelegale în acel interval de timp.

Niciunul dintre avocaţii firmei noastre nu a văzut vreodată vreun mandat de aducere motivat, iar emiterea mandatului fără o citaţie prealabilă este un modus vivendi al organelor de urmărire penală. Concluziile devin astfel inutile.