Limitele rejudecării după desfiinţarea sentinţei în apel pentru lipsa motivării. Plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de fond.

În fapt, inculpata C.C. a fost trimisă în judecată de DIICOT Cluj în data de 18.06.2013 şi condamnată în primă instanţă prin hotărârea Tribunalului Cluj pronunţată în data de 18.12.2015. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpata solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe întrucât hotărârea a fost necorespunzător nemotivată. Aşa cum am arătat şi cu alt prilej, Curtea de Apel Cluj a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare.

Instanţa de control judiciar a dispus însă reluarea judecăţii începând cu momentul dezbaterii pe fondul cauzei.

În rejudecare, inculpata a solicitat instanţei de fond să procedeze la administrarea probelor invocate în apărare şi la audierea inculpaţilor susţinând că o soluţie pe fondul cauzei poate fi legal pronunţată doar în urma administrării probelor în mod nemijlocit.

Judecătorul de fond a respins însă cererea în probaţiune apreciind că este ţinut de hotărârea instanţei de apel prin care s-a dispus reluarea cauzei din etapa dezbaterii pe fond. Practic, instanţa de rejudecare a apreciat că nu are posibilitatea legală de a efectua cercetarea judecătorească în cauză, respectiv că nu are plenitudine de jurisdicţie. Ulterior, prin Sentinţa nr. B/2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, inculpata a fost condamnată la 4 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata solicitând instanţei de control judiciar trimiterea cauzei spre rejudecare pentru două motive:

  1. Nulitatea încheierii prin care s-a respins cererea în probaţiune şi a sentinţei apelate ca urmare a neaudierii inculpaţilor şi neadministrării probelor în mod nemijlocit de către instanţa de fond.

În pofida celor menţionate în decizia instanţei de apel cu privire la momentul reluării judecăţii, a arătat inculpata că instanţa de fond se bucură de plenitudine ce jurisdicţie, iar în temeiul principiului aflării adevărului, respectiv în vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, a considerat că instanţa de fond era obligată să procedeze la administrarea probaţiunii prealabil pronunţării unei hotărâri.

În plus, chiar instanţa de apel a statuat în hotărârea pronunţată că cererile în probaţiune ale inculpaţilor au fost respinse în unison, fără vreo motivare în acest sens. Prin urmare, s-a stabilit că lipsa analizei apărărilor formulate şi respingerea cererilor în acest mod a cauzat o încălcare a dreptului la apărare al inculpaţilor.

Astfel, din moment ce trimiterea cauzei spre rejudecare a urmărit să remedieze tocmai aceste neajunsuri, instanţa de fond era datoare ca cel puţin să analizeze pe fond cererile în probaţiune formulate în etapa rejudecării, iar în vederea respectării dreptului la apărare, să administreze cel puţin o parte din probele solicitate sau măcar să dispună audierea în mod nemijlocit a inculpaţilor.

Acţionând în sens contrar însă, inculpata a arătat că instanţa de fond nu doar că nu a procedat la remedierea cusurului deja existent, ci a adăugat la acesta prin faptul că nici măcar nu a oferit inculpaţilor şansa să îşi exercite dreptul la apărare.

În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că instanţa de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie în numeroase rânduri (Cutean c. România, Beraru c. România) în care nu a fost respectată obligaţia ce decurge din aplicarea principiului nemijlocirii. Acesta se impune cu titlu imperativ, instanţa neputând proceda la judecarea cauzei prin prisma probelor administrate în faţa unui alt complet de judecată într-o altă compunere decât cea în care se va pronunţa soluţia în cauză.

Pentru acest considerent, inculpata a apreciat că lipsa audierii inculpaţilor de către instanţă conduce la nulitatea absolută a sentinţei pronunţate întrucât judecătorul nu a administrat în mod nemijlocit o probă esenţială pentru pronunţarea soluţiei în cauză, astfel că au fost încălcate inclusiv normele privind compunerea completului de judecată.

În fine, a arătat inculpata că eventuala audiere a inculpaţilor în faţa instanţei de apel nu este în măsură să suplinească lipsurile procedurii de judecată în faţa primei instanţe deoarece aceasta ar conduce la o încălcare a dreptului la dublu grad de jurisdicţie în materie prevăzut de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

  1. Lipsa motivării sentinţei atacate

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a arătat că instanţa de fond a copiat pur şi simplu, fără absolut niciun fel de modificări, starea de fapt reţinută în rechizitoriu, urmate la filele 14-15 din sentinţă de o înşiruire a probelor care ar contura această stare de fapt, fără niciun fel de analiză a acestora, omiţând faptul că denunţul şi plângerea penală nu sunt mijloace de probă, ci moduri de sesizare etc. Practic vorbind, s-a copiat rechizitoriul inclusiv cu probele enumerate acolo, cu tot cu anumite greşeli, după care s-au mai adăugat enumerării şi probele administrate de instanţa de fond în primul ciclu procesual.

Din simpla lecturare a sentinţei atacate se poate observa cu uşurinţă că cvasi-motivarea instanţei cuprinde în concret 3 rânduri (fila 19) în care se reţine că susţinerile inculpaţilor „nu sunt pertinente, nu sunt susţinute de probe concrete, vor fi înlăturate de către instanţă”. Nu se indică nici măcar succint sau cu titlu general care au fost apărările inculpaţilor, care au fost probele solicitate, de ce nu ar fi fost pertinente sau concrete şi mai ales care sunt motivele pentru care instanţa a ales să le înlăture, pronunţând astfel soluţia de condamnare.

În linii mari, pentru aceste aspecte, am apreciat că sentinţa pronunţată în rejudecare este nemotivată, aspect care fundamentează trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Decizia nr. A/2017 Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de inculpata C.C. şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, în esenţă, pentru următoarele aspecte:

  • Respingerea cererilor în probaţiune, fără o analiză temeinică a acestora, fără a proceda la audierea inculpaţilor cu privire la faptele deduse judecăţii şi la administrarea nemijlocită a vreunei probe şi, mai mult, nu a răspuns apărărilor inculpaţilor, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO.
  • Instanţa de fond a dispus reluarea judecăţii doar din momentul procesual al dezbaterii pe fondul cauzei, fără a proceda la efectuarea unei cercetări judecătoreşti proprie, în urma căreia, după administrarea nemijlocită a probelor şi a audierii inculpaţilor, să pronunţe soluţia.
  • Principiul administrării nemijlocite a probelor se regăseşte în dispoziţiile art. 351 alin. 1 C. pr. pen., conform căruia judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, prevederi care au fost încălcate în cauză.
  • În acelaşi timp, instanţa de fond nu a răspuns în niciun fel apărărilor formulate de inculpaţi, nici în ceea ce priveşte latura penală, nici în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, nu a indicat care au fost apărările inculpaţilor, care sunt motivele pentru care le-a înlăturat, pronunţând astfel soluţia de condmnare cu încălcarea dreptului la apărare, o componentă de asemenea importantă a dreptului la un proces echitabil.
  • Audierea inculpaţilor şi administrarea probelor direct în faţa instanţei de apel nu este în măsură să suplinească lipsurile procedurii de judecată în faţa primei instanţe deoarece aceasta ar conduce la o încălcare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Acestea au fost motivele principale pentru care, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod proc. pen. raportat la art. 6 din CEDO şi art. 20 din Constituţia României, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

 

Inculpata C.C.  a fost asistată în această cauză de o echipă de avocaţi din cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii.