Interpretarea stării de necesitate în materie contravenţională. Înlăturarea caracterului contravenţional al faptei.

Conform art. 20 Cod Penal, existenţa stării de necesitate presupune imposibilitatea înlăturării pericolului în vreun alt mod decât cel incriminat. Reţinerea existenţei stării de necesitate înlătură caracterul contravenţional al faptei, conform art. 11 din O.G. 2/2001.

Analiza elementelor constitutive ale stării de necesitate trebuie realizată în concret, prin raportare la circumstanţele specifice săvârşirii faptei contravenţionale. Existenţa sau inexistenţa vreunui alt mod de a înlătura pericolul trebuie analizată din prisma contravenientului şi luând în considerare atât aspecte obiective, cât şi aspecte privind starea subiectivă a contravenientului. Astfel, chiar dacă pur obiectiv exista o altă soluţie pentru evitarea pericolului, poate fi reţinută starea de necesitate dacă starea psihică şi circumstanţele specifice ale speţei justifică modul de acţiune al contravenientului.

În acest sens a decis Judecătoria Zalău, prin Sentinţa civilă nr. 2772 din 19 decembrie 2014, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 497/2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj.

În speţă, petentul a circulat cu viteza de 107 km/h prin localitate, într-o zonă cu limita legală de 50 km/h. Acţiunea petentului s-a datorat stării de sănătate precare a fiicei sale în vârstă de 5 ani. Acest fapt a fost dovedit în urma diagnosticului stabilit ulterior de U.P.U. Zalău. În mod corect instanţa a reţinut existenţa unui pericol iminent cu privire la sănătatea minorei, urmând mai apoi să analizeze celelalte condiţii ale stării de necesitate. Deşi reţine că „în mod obiectiv săvârşirea faptei nu era singura soluţie pentru evitarea pericolului”, subliniază necesitatea analizei condiţiilor privind inevitabilitatea pericolului şi necesitatea săvărşirii faptei contravenţionale din perspectiva stării de tulburare a petentului. Astfel convingerea acestuia că apelarea la serviciile specializate de intervenţie ar întârzia salvarea integrităţii corporale a minorei, precum şi starea de tulburare în care se afla constituie elemente substanţiale ce nu pot fi disociate de existenţa sau inexistenţa stării de necesitate. Toate aceste elemente, coroborate cu inexistenţa consecinţelor negative a faptei petentului, precum şi lipsa vreunei urmări mai grave decât cea care s-ar fi putut produce în cazul în care percolul nu ar fi fost înlăturat, au condus la reţinerea stării de necesitate şi la înlăturarea caracterului contravenţional al faptei, respectiv la „anularea parţială a procesului-verbal, cu consecinţa înlăturării sancţiunilor aplicate pentru această faptă, respectiv sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 1800 lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.”

Apreciem că sentinţa Tribunalului este bine-venită, subliniind necesitatea interpretării atât din punct de vedere obiectiv, cât şi prin raportare la circumstanţele specifice ale persoanei contravenientului în cazul reţinerii stării de necesitate.