Instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor aflate în proprietatea unor terţe persoane în vederea confiscării speciale prin raportare la dispoziţiile art. 112 alin. 1 lit. e C.pen.

Potrivit art. 249 alin. 2 C.pr.pen. măsurile asiguratorii constau în instituirea unui sechestru asupra unor bunuri mobile sau imobile, având ca efect indisponibilizarea acestora.

Art 249 alin. 4 prevede că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. Deşi aparent şi la o lectură superficială ar părea că măsura confiscării speciale poate fi dispusă şi asupra bunurilor aflate în proprietatea altei persoane decât a suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, o atare concluzie contravine legii.

Acest text se poate aplica doar prin raportare la dispoziţiile din Codul penal referitoare la confiscarea specială, sens în care facem trimitere la literatura de specialitate: „Prevederile art. 249 NCPP trebuie corelate cu cele ale art. 112 (…) deoarece bunurile care pot fi confiscate sunt cele asupra cărora se poate institui sechestrul” (N. Volonciu, A.S. Uzlău ş.a., Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2014, pag. 568) sau „dacă măsură se ia în acest scop (n.n. a confiscării speciale sau a confiscării extinse), trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 112 şi 1121 cu privire la bunurile şi persoane faţă de care se poate lua măsura, precum şi dispoziţiile art. 306 alin. (7) NCPP” (M. Udroiu ş.a., Codul de procedură penală. Comentarii pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti 2015, pag. 712). Observăm că atunci când legiuitorul a dorit să prevadă posibilitatea dispunerii măsurii confiscării speciale şi asupra bunurilor altor persoane, a prevăzut expres aceasta. Interpretând per a contrario alineatul 3 al art. 112 C.pen, rezultă că nu poate fi dispusă confiscarea specială cu privire la bunurile aflate în proprietatea altor persoane decât în măsura îi care temeiul acesteia îl constituie art. 112 alin. 1 lit. b, c C.pen. Dacă am interpreta textul în sens contrar, am realiza o analogie în defavoarea inculpatului, fapt ce contravine principiului legalităţii. Considerăm că este excesiv să menţionăm că nu avem nicio calitate în prezentul dosar, respectiv nu suntem nici suspecte, nici inculpate şi nici părţi responsabile civilmente, motiv pentru care dispunerea unei măsuri asiguratorii cu privire la subsemnatele ar fi nelegală.

Într-o speţă, parchetul a dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri imobile, aflate în proprietatea fiicelor a trei inculpaţi, urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cazul de faţă au fost avute în vedere prevederile art. 112 lit. e C.pen. care permite dispunerea sechestrului în vederea  confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsură în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Pe de o parte, procurorul nu a probat că imobilele indisponibilizate ar fi fost obţinute în urma comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală. În plus, urmărirea penală, în speţă,  a fost începută ca urmare a unor sesizări ale Gărzii Financiare cu privire la fapte de evaziune fiscală ce ar fi avut ca urmare prejudiciul reţinut prin ordonanţa de instituire a sechestrului. Astfel, nu se poate tăgădui că scopul real al măsurii asiguratorii este repararea pretinsului pagube cauzată bugetului de stat, bunurile supuse sechestrul urmând să aibă această finalitate în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare definitivă. În aceste condiţii, art. 112 alin. 1 lit. e C.pen. nu este aplicabil, bunurile sechestrate neputând face obiectul confiscării speciale.

Totodată, parchetul şi-a motivat luarea măsurii  în sensul ca fiicele inculpaţilor nu dispuneau de veniturile necesare procurării bunurilor, însă procurorul nu a depus un minim de efort pentru a se interesa cum au fost dobândite bunurile imobile sau banii necesari asupra cărora a instituit sechestrul, fiind evident faptul că se poate dobândi proprietatea prin multiple modalităţi perfect legale.

În ciuda acestui aspect, măsura asiguratorie trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de codul de procedură penală raportat la dispoziţiile din codul penal, care conţin norme de strictă interpretare şi nu au un caracter de recomandare. O asemenea motivare în lipsa unui temei prevăzut de lege nu poate justifica dispunerea unui sechestru asigurător legal, având în vedere că persoanele cărora le-au fost indisponibilizate bunurile nu aveau nicio calitate în dosarul penal în care a avut loc luarea măsurii.

S-a formulat contestaţie împotriva ordonanţei de instituire a sechestrului, iar instanţa a dispus admiterea acesteia, reţinând argumentele formulate. În acest sens, în Încheierea nr. 264 din 27.11.2015, judecătorul de drepturi si libertăţi al Tribunalului Sălaj arată  că „măsura confiscării speciale este o sancţiune de drept penal şi constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevazută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucat, dată fiind legatura acestor bunuri cu fapta săvârşită ori din cauza naturii lor, deţinerea în continuare de către persoana respectivă ar prezenta pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.

Confiscarea specială este prevazută şi la nivel constituţional, ca o limitare a dreptului de proprietate. Conform art.44 alin. 9 din Constituţia Romaniei „bunurile destinate, folosite sau rezultate din comiterea de infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.     

Curtea Europeana a drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, include confiscarea în cadrul pedepselor penale la care se referă art.7 din Convenţie. Deoarece în acest articol termenul ,”pedeapsă” este o noţiune autonomă, care poate fi diferită de calificarea dată în dreptul intern. Prin urmare, textul de lege care instituie confiscarea specială, chiar daca o consideră o masură de siguranţă şi nu o pedeapsă, trebuie sa respecte toate condiţiile impuse de art.7 din Convenţie, în special previzibilitatea. Din lecturarea ordonantei procurorului se reţine că masura asiguratorie a fost luata fata de numitele G.,H., in vederea confiscării speciale a sumei de 3.566.126 lei, prevazută de art.112 lit.e cp.     

Potrivit dispoziţiilor art.112 lit.e cp se confiscă bunurile dobandite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, în masura în care nu sunt restituite persoanei vătămate sau nu folosesc la despăgubirea acesteia. Prin urmare, într-o astfel de situaţie primează acoperirea prejudiciului suferit de persoana vatamată, confiscarea fiind dispusă doar daca ele nu servesc acestui scop. În virtutea principiului egalităţii armelor, al dispoziţiilor art.1 si art.20 alin 1 teza a II-a cpp, organele judiciare aveau obligaţia de a aduce la cunoştinţă persoanei vătămate dreptul acesteia de a se constitui parte civilă în cauză, şi doar în caz contrar, în lipsa unei constituiri exprese de parte civilă să reţină că bunurile provenind din comiterea infracţiunii de evaziune urmează a fi supuse confiscării. Însă, până la momentul luării măsurii asiguratorii organul de urmărire penală nu a încunoştiinţat partea civilă despre posibilitatetea constituirii de parte civilă, astfel încât nu este stabilit dacă bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală servesc sau nu la  despăgubirea părtii vătămate. Este importat de a stabili acest aspect, întrucât masurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se iau doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, asa cum prevăd dispoziţiile art.249 alin. 5 cpp, iar în cazul luării măsurilor asiguratorii în vederea confiscării aceastea se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori altor persoane în proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate.

În privinţa luării măsurii asiguratorii în vederea confiscării , trebuie reţinut faptul că măsura confiscării este o sancţiune cu caracter personal, nefiind aplicabile prevederile referitoare la solidaritatea răspunderii civile, astfel încât confiscarea are caracterul unei sancţiuni de drept penal şi nu de despăgubire civilă, ceea ce exclude posibilitatea unei obligaţii solidare. Dacă o infracţiune s-a comis în condiţii de participaţie şi folosul a fost împărţit între participanţi, acesteia nu pot fi obligaţi în solidar la plata sumelor reprezentand valorile confiscate, ci fiecare va plăti partea ce i-a revenit. În speţa de faţă, în ordonanţa … s-a reţinut suma totala de 3.566.126 lei, fără a se menţiona pentru fiecare inculpat în parte suma ce urmează a-i fi confiscată. [ …]

 Aplicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor altor persoane, în cazul de faţa, al fiicelor inculpaţilor, se dispune doar dacă măsurile asiguratoriii se iau în vederea confiscării  şi dacă se face dovada că bunurile ce urmează a fi confiscate  se află în proprietatea lor. Or,prin ordonanţa de luare a măsurii sechestrului asigurator procurorul a reţinut doar faptul ca fiicele inculpaţilor sunt studente şi nu dispun de venituri, or, această motivare nu demonstrează că banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală ar fi materializaţi în aceste imobile. Nu s-a dovedit de către procuror  în ce perioada au fost cumpărate imobilele, de către cine, de unde au provenit aceşti bani. Mai mult,  în privinta contestatoarei O. se reţine că  aceasta a dobândit majoritatea imobilelor  care au fost sechestrate înainte de data comiterii faptelor.    

Pentru aceste considerente, având în vedere şi art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”, se constată că ordonanţa din data de … a DIICOT-Biroul Teritorial Salaj a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât în baza art.250 cpp se va admite contestaţia formulată.