Instanţa competentă să judece cererea de revizuire întemeiată pe existenţa unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. 3 C.Proc.Pen., cererea de revizuire a unei hotărâri definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Spre deosebire de revizuirea introdusă împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate de instanţele naţionale, prevăzută de art. 452 C.proc.pen, în care legiuitorul a optat pentru stabilirea competenţei exclusive de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea instanţei care a judecat cauza în primă instanţă, textul legal de la art. 465 alin 3 C.Proc.Pen. suportă numeroase discuţii privind instanţa competentă să judece cererea de revizuire.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,  Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute. În soluţionarea plângerii, Curtea va putea constata că încălcarea unui drept protejat de Convenţie sau Protocoalele sale, provine dintr-o anumită faptă reproşabilă săvârşită în faza unui anumit ciclu procesual.

Drept consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 465 alin 3 C.Proc.Pen., instanţa competentă să judece cererea de revizuire diferă în funcţie de ciclul procesual în care a avut loc încălcarea. Cu toate acestea, practica judiciară nu este unitară atunci când stabileşte competenţa instanţei în judecarea cererii de revizuire.

De pildă, în soluţionarea unei plângeri recente îndreptate împotriva statului român, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcarea a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţie statuând că judecătorul care a dispus condamnarea inculpatului nu a procedat la audierea directă a acestuia şi a martorilor. Această încălcare a avut loc în faţa instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei, respectiv Judecătoria Sectorului I Bucureşti.

Ca urmare a pronunţării hotărârii Curţii, în temeiul art. 465 alin. 3 C.Proc.Pen., Judecătoria Sectorului I Bucureşti a fost sesizată cu o cerere de revizuire a sentinţei penale. La termenul fixat pentru judecarea cererii de revizuire, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa sesizată a considerat drept competentă de a soluţiona cererea de revizuire instanţa in faţa căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei revizuire se cere (în cazul de faţă instanţa de recurs, respectiv Curtea de Apel Bucureşti)

O atare interpretare nu ţine însă cont de hotărârea C.E.D.O. pronunţată, în care se specifică instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie. De vreme ce Curtea a constatat că încălcarea dreptului prevăzut de Convenţie s-a produs în primul ciclu procesual, competenţa de judecare a cererii de revizuire trebuie recunoscută acestei instanţei. Doar pe această cale, procedura prevăzută de art. 465 îşi atinge finalitatea pentru care a fost reglementată, oferindu-se posibilitatea ca instanţa să-şi retracteze propria soluţie.

Luând în considerare aceste aspecte ne îndepărtăm de opinia potrivit căreia competenţa în judecarea cererii de revizuire va reveni instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă în cauză.

Sesizată cu judecarea cererii de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti a declinat, la rândul ei competenţa de judecare a revizuirii în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de faptul că urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, revizuentul fiind condamnat de către instanţele române pentru săvârşirea unor fapte de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000. Potrivit vechii reglementări procesual penale, competenţa de a judeca în primă instanţă aceste infracţiuni revenea judecătoriei.

În motivare soluţiei de declinare, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa competentă să judece cererea de revizuire, este instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze fondul cauzei la momentul introducerii cererii de revizuire, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Motivul pentru care ne îndepărtăm şi de această soluţie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este dat tot de natura juridică a procedurii reglementate de art. 465 C.Proc.Pen. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că această procedură este o cale extraordinară de atac aparte, care se deosebeşte de celelalte remedii procesuale prin aceea că determină o nouă examinare pe fond a cauzei, prin retractarea de către instanţă a propriei soluţii şi înlocuirea acesteia cu una corespunzătoare împrejurărilor constatate de C.E.D.O. (I.C.C.J. C ompletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015, M.Of. nr. 159 din 6 martie 2015). Or, în măsura în care competenţa de soluţionare a cererii de revizuire este recunoscută unei alte instanţe decât cea care judecat fondul cauzei, se ajunge la situaţia în care se schimbă natura juridică de cale de atac de retractare, menită să asigure exercitarea autocontrolului de către însăşi instanţa care s-a pronunţat asupra fondului, ceea ce, în opinia noastră, ar fi inadmisibil.

Aşadar, în ipoteza în care C.E.D.O. a constatat că încalcarea dreptului substanţial s-a produs în faţa instanţei de fond, aceasta va rămâne competentă să judece cererea de revizuire inclusiv în situaţia în care, datorită modificării codului de procedură penală, competenţa de a soluţiona fondul cauzei aparţine unei alte instanţe. Conform acestei opinii, în speţa prezentată, revizuirea ar trebui judecată de Judecătoria Sectorului I Bucureşti.