Incidenţa Legii insolvenţei în cazul fundaţiilor şi asociaţiilor

Una dintre problemele întâlnite în practica este dată de jurisprudenţa neunitară a instanţelor, care, nu în puţine rânduri, au apreciat fie că ONG-urile nu au calitatea de debitor în înţelesul Legii nr. 85/2014, fie au interpretat mult prea restrictiv conceptul de “activităţi economice”.
În mod evident, pentru asociaţii şi fundaţii regimul juridic de drept comun este reglementat de O.G. 26/2000, care prevede drept sancţiune a insolvabilităţii asociaţiei dizolvarea (art. 56 alin. 1 lit. d). Însă, acest regim juridic de drept comun este aplicabil când nu există normă derogatorie specială, conform principiului specialia generalibus derogant.
Or, tocmai având în vedere faptul că pot exista persoane juridice de drept privat care, deşi declară un scop general, colectiv sau personal nepatrimonial, desfăşoară şi activităţi economice.
Pentru aceste persoane, regimul juridic de drept comun al asociaţiilor şi fundaţiilor, nu ar permite o acoperire conformă a debitelor, motiv pentru care, legiuitorul a stabilit că şi acestea pot fi supuse procedurii insolvenţei, în măsura desfăşurării activităţilor economice.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti în Decizia civilă nr. 518 din 24.02.2012 statuează că, pentru a verifica aplicabilitatea regulilor stipulate de Legea 85/2006 (şi implicit admisibilitatea cererii) trebuie stabilit dacă debitoarea a desfăşurat activităţi economice. Bilanţurile contabile depuse, realizate sub semnătura reprezentantului debitoarei (administrator) şi a directorului economic, atestă venituri din activităţi economice, atât pentru anul 2010 cât şi, pentru anul 2009. Aceste aspecte se coroborează cu contul rezultatului exerciţiului financiar, în care se atestă relizarea aceloraşi venituri.