Încălcarea art. 6 parag. 1 din CEDO în cazul condamnării pentru infracţiunea de omor pe baza declaraţiilor contradictorii ale martorilor acuzării, făcute în cadrul procedurilor în care au fost excluse toate probele apărării.

Prin Hotărârea din 13.02.2018 pronunţată în cauza Zhang c. Ucrainei, Ct.E.D.O., în unanimitate, a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamantului.

În esenţă, în raport de starea de fapt din speţă, s-a reţinut că reclamantul, student chinez care efectua studiile în domeniul economiei în Ucraina, se afla la un picnic cu un grup de aproximativ 15 studenți chinezi, atunci când a avut loc o altercație cu un grup de patru bărbați ucraineni. Unul dintre ucraineni a fost înjunghiat în spate cu un băț metalic pentru frigărui și a murit la spital câteva zile mai târziu. Reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru infracţiunea de omor.

Probele cheie pe care s-a bazat condamnarea reclamantului au fost declarațiile contradictorii ale prietenilor victimei. În obiecțiile sale, apărarea a pus în mod repetat problema incoerențelor și a contradicțiilor pe parcursul procedurilor. Mai mult, tribunalele naționale au recunoscut existența unor deficiențe grave, dispunând prin hotărârile lor trimiterea repetată a cauzei pentru reluarea anchetei penale. Totuși, nu s-au întreprins eforturi pentru a analiza aceste probleme. Astfel, în hotărârea de condamnare din primul grad de jurisdicţie, tribunalul național a reținut doar că nu are îndoieli cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei și a considerat că declarațiile martorilor sunt consecvente și coroborate cu alte probe. Tribunalele ierarhic superioare au acceptat această abordare, respingând căile de atac promovate de reclamant. Cu alte cuvinte, deși deficiențele necontestate ale declarațiilor martorilor presupunea o evaluare atentă din partea tribunalelor naționale, acestea au ales, în mod paradoxal, să nu pună la îndoială credibilitatea probelor, dincolo de obligația interpretării oricărui dubiu în favoarea acuzatului.

În afară de declarațiile contradictorii ale martorilor acuzării, nu au existat probe materiale sau de altă natură împotriva reclamantului. Mai mult, au existat numeroase declarații de martori ale studenților chinezi în apărarea sa, chiar unul dintre aceştia declarând, la un moment dat, că l-a lovit accidental pe unul dintre ucraineni. În timp ce ancheta se afla în desfășurare, toți acei studenți au părăsit teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, organele de anchetă nu şi-au pus problema stabilirii unor pârghii, fie în vederea citării acestora în Ucraina, fie a audierii lor de la distanţă.

În anul 2012, în Ucraina a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală. Până la acel moment, procedurile penale împotriva reclamantului erau pendinte timp de trei ani și jumătate, cu mai multe reprize de anchetă penală menite să remedieze numeroasele erori și deficiențe. Noul CPP prevedea că instanţele de judecată se puteau baza doar pe declarațiile luate în faza de judecată, nu și pe cele din cursul urmăririi penale. Noile prevederi urmăreau încetarea fenomenului maltratărilor întâlnit în cadrul anchetelor polițienești din Ucraina, în special pentru obținerea mărturiilor. Totodată, CPP din 2012 preciza faptul că admisibilitatea probelor trebuia stabilită în baza CPP în vigoare la data la care aceste dovezi au fost obținute. În cazul reclamantului, nu s-a contestat faptul că toate declarațiile martorilor apărării au fost obținute în temeiul vechilor prevederi procedurale.

Deși noile prevederi legale urmăreau consolidarea drepturilor persoanei învinuite, în cazul reclamantului, tribunalele naționale le-au interpretat ca motive de excludere a tuturor declarațiilor martorilor apărării din urmărire penală, pentru că nu au fost obținute în fața instanței. În consecință, acuzarea a avut la dispoziție toți martorii, în timp ce reclamantul a rămas fără material probator în apărarea sa, fiind astfel dezavantajat.

În aceste circumstanțe, Curtea a constatat faptul că tribunalele naționale au interpretat și au aplicat dispozițiile legale, în contextul aprecierii admisibilității probelor, de o manieră incompatibilă cu obligațiile statului în baza Convenție. În egală măsură, Curtea a observat că tribunalele naționale de la toate cele trei niveluri de jurisdicție nu au analizat ideile pertinente și perspectiva apărării cu privire la erorile şi inconsistenţele administrării probelor constând în declaraţiile martorilor acuzării în faza preliminară, precum şi cu privire la nelegalitatea și arbitrariul excluderii de la dosar a tuturor probelor constând în declaraţiilor martorilor apărării.