ICCJ. În cazul restituirii la procuror a cauzei privind un magistrat, acesta este repus în funcţie, cu plata integrală a drepturilor salariale pe perioada suspendării

Decizia secţiei de contencios administrativ a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte cauza a patru judecători trimişi în judecată de către DNA în 2014. În aplicarea prevederilor legale, la data trimiterii lor în judecată, cei patru magistraţi au fost suspendanţi din funcţie. Printr-o încheiere definitivă a ICCJ din ianuarie 2016, s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanţei, urmare a constatării neregularităţii acestuia şi a excluderii unora dintre mijloacele de probă.

Urmare a acestei soluţii, prin hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunţată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturiia s-a constatat încetată suspendarea din funcţie a magistraţilor şi s-a disăus reintegrarea lor în funcţie, fără plata drepturilor salariale pe perioada suspendării şi fără considerarea perioadei suspendării ca vechime în profesie. Hotărârea secţiei CSM a fost menţinută prin hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin decizia nr. 2650 din 18.10.2016, ICCJ a admis contestaţia celor patru judecători, a anulat cele două hotărâri ale CSM şi a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să repună in situaţia anterioară pe contestatari în privinţa drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie, 30.06.2014 şi până la data repunerii în funcţie, respectiv 24.02.2016, făcând astfel o aplicare corectă a principiului repunerii în situaţia anterioară.

Cei patru contestatari au fost reprezentaţi în faţa ICCJ de o echipă de avocaţi din cadrul Chiriţă şi asociaţii Cluj Napoca, coordonaţi de dna. Oana Chiriţă.