Exprimarea de către judecători, în spaţiul public, a opiniilor referitoare la situaţii juridice actuale este de natură a da naştere suspiciunii rezonabile că imparţialitatea instantei este afectată.

S-a apreciat că ar exista o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea instanţei ar fi afectată în contextul publicării de către judecător pe pagina personală de Facebook a unei opinii argumentate cu privire la eventuală Ordonanţă de Urgenţă privind posibilitatea revizuririi hotărârilor judecătoreşti penale care s-au întemeiat pe măsuri de supraveghere tehnică şi protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi parchete. Articolul cuprindea şi soluţii ferm exprimate cu privire la aplicabilitatea Deciziei 51/2016 în cauzele aflate în procedura Camerei Preliminare, în care au fost efectuate interceptări cu participarea SRI.

În acest context, având în vedere formularea unei excepţii cu exact acelaşi obiect, s-a apreciat că prevederile art. 64 alin. 1 lit. f C.pr.pen. sunt incidente în cauză, astfel încât s-a solicitat recuzarea judecătorului în discuţie motivat de existenţa suspiciunii rezonabile relative la imparţialitatea acestuia.

Astfel, s-a făcut referire la jurisprudenţa Curţii E.D.O. Kyprianou c. Ciprului[1]  care a arătat că atât conduita unui judecător, ca urmare a unei analize realizate de către un observator obiectiv, cât şi convingerea sa personală este susceptibilă de a trage dubii obiectiv justificate relative la imparţialitatea sa.

În acelaşi sens, în cauza Buscemi c. Italiei  Curtea E.D.O. s-a pronunţat cu privire la această chestiune în sensul că este suficientă o astfel de conduită pentru a pune problema existenţei unei temeri legitime şi justificate obiectiv cu privire la afectarea imparţialităţii judecătorului.

Faptul că un judecător îşi expune opinia în spaţiul public relativ la o situaţie concretă ce reprezintă dezlegarea cauzelor cu judecarea cărora a fost învestit, reprezintă în mod obiectivă o ştirbire a imparţialiţii sale. În orice caz, în acord cu jurisprudenţa Curţii. E.D.O. invocată, ipoteza în discuţie naşte temeri legitime şi justificate obiectiv relativ la imparţialitatea judecătorului.

Instanţa a considerat că cererea este întemeiată, dispunând recuzarea judecătorului care făcea parte din completul de judecată.

Analiza instanţei a plecat de la afirmaţia că „imparţialitatea este definită ca fiind absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces iar aparenţele pot prezenta o oarecare importanţă, pentru că „ nu trebuie doar să se facă dreptate ci să se şi vadă că se face dreptate”.

Aplicând standardul obiectiv şi subiectiv afirmat de jurisprudenţa CEDO, instanţa a reţinut că: „În ceea ce priveşte testul subiectiv, trebuie determinat dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, sub acest aspect imparţialitatea judecătorului fiind prezumată până la proba contrarie. Între imparţialitatea subiectivă şi imparţialitatea obiectivă este dificilă efectuarea unei delimitări clare deoarece comportamentul unui judecător poate nu doar să genereze îndoieli justificate din punct de vedere obiectiv cu privire la imparţialitatea sa, din punctul de vedere al unui observator extern, ci poate viza şi chestiunea opiniei personale.

În ceea ce priveşte testul obiectiv, trebuie determinat dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa iar în acest sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă, având în vedere încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului şi, în primul rând, acuzatului în procesul penal. (Noul Cod de procedură penală, Editura Hamangiu 2014, Nicolae Volonciu, Andreea Uzlău, fila 163).

În acelaşi sens, elementul determinant constă în a şti dacă aprehensiunile celui interesat pot fi apreciate ca obiectiv justificate, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele având un rol decisiv (Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Comentariu pe articole, vol.1 Drepturi şi libertăţi, fila 495).

Având în vedere aceste consideraţii teoretice legate de lipsa aparenţei de imparţialitate în analizarea situaţiei invocate în prezenta cauză, judecătorul constată pe de o parte, că inculpata a supus atenţiei şi soluţionării judecătorului de cameră preliminară prin memoriul depus, excepţii legate de măsurile de supraveghere tehnică şi excluderea probelor rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere de către Serviciul Român de Informaţii, măsuri dispune anterior publicării Deciziei nr. 51/2016 a CCR şi că pe parcursul termenelor stabilite în vederea dezbaterii camerei preliminare s-au solicitat de către judecătorul de cameră preliminară relaţii de la organele de urmărire penală legate de modalitatea de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum şi că, pe de altă parte, pe acest aspect, anterior soluţionării camerei preliminare, judecătorul cauzei a exprimat pe pagina sa de facebook un punct de vedere cu privire la legalitatea măsurilor de supraveghere tehnică dispuse anterior deciziei instanţei de contencios constituţional şi puse în executare prin intermediul serviciilor de informaţii.

Or, în această situaţie, chiar dacă punctul de vedere exprimat de judecătorul cauzei nu face în vreun fel referire la aspectele concrete din această cauză, privind strict din punctul de vedere a inculpatei, faţă de similitudinea problemei juridice analizate – atât în dosarul de cameră preliminară cât şi în opinia exprimată pe site- ul de socializare, apare ca fiind justificată o temere a acesteia legată de imparţialitatea judecătorului în soluţionarea problemei juridice supusă atenţiei şi asupra lipsei oricăror prejudecăţi în soluţionarea acesteia, prin luarea în considerare doar a argumentelor invocate.” (Tribunalul Cluj, Încheierea din 07.09.2018 pronunţată în cameră de consiliu în dosar xxxx/117/2017/a1).

Având în vedere aceste argumente, instanţa a considerat că solicitarea privind recuzarea judecătorului este întemeiată, sens în care a dispus admiterea acesteia.

Petenta a fost reprezentată de avocaţi din cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii.

[1] Kyprianou c. Ciprului, nr.. 73797/01, par. 119, La aplicarea testului subiectiv Curtea a susţinut în mod regulat că imparţialitate personală a unui judecător trebuie să fie presupusă până la dovedirea contrariului (a se vedea Hauschildt vs. Danemarca, sentinţa din 24 mai 1989, Seria A nr. 154, p. 21, § 47). În ceea ce priveşte tipul de dovadă cerut, Curtea a căutat, de exemplu, să constate dacă un judecător a afişat ostilitate sau rea-voinţă sau a aranjat să aibă un caz desemnat numai lui din motive personale (a se vedea De Cubber, citat mai sus, § 25). Principiul cum că un tribunal va fi presupus ca neavând prejudiciu sau parţialitate personală este stabilit mult în jurisprudenţa Curţii (a se vedea, de exemplu, Le Compte, Van Leuven şi De Meyere vs. Belgia sentinţa citată mai sus, p. 25, § 58). […] Deşi în unele cazuri, poate fi dificil să se aducă dovezi cu care să se contrazică presupunerea, trebuie ţinut minte că cerinţa de imparţialitate obiectivă acordă o garanţie mult mai importantă (a se vedea Pullar vs. Regatul Unit, sentinţa din 10 iunie 1996, Reports 1996-III, p. 793, § 32). Cu alte cuvinte, Curtea a recunoscut dificultatea de stabilire a încălcării unei dispoziţii din articolul 6 din cauza parţialităţii subiective şi din acest motiv, în marea majoritate a cazurilor, a ridicat probleme a imparţialităţii accentuate pe testul obiectiv. Cu toate acestea, nu există o diferenţă impecabilă între cele două noţiuni atâta timp cât purtarea unui judecător nu numai că nu poate stăpâni îndoielile cu privire la imparţialitate din punctul de vedere al observatorului din afară (testul obiectiv) dar poate ajunge şi la problema convingerii sale personale (testul subiectiv).