Efectele Deciziilor Curţii Constituţionale în cauzele pendinte. Analiză jurisprudenţială

În jurisprudenţa sa recentă, Curtea Constituţională a tranşat extrem de vehement problematica efectelor pe care deciziile sale le produc. Prezenta analiză a plecat de la ipoteza excluderii mijloacelor de supraveghere tehnică realizate anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale în cauzele aflate pe rolul intanţelor.

Opiniile potrivit cărora aceste Decizii ale intanţei de contencios constituţional nu sunt aplicabile în situaţia descrisă (cu excepţia cauzelor în care excepţia a fost invocată şi Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea textelor), se fundamentează pe diverse argumente: pe prezumţia de constituţionalitate a normei cât aceasta a fost în vigoare, pe stabilirea unor condiţii suplimentare de invocare a nulităţii (cu titlu exemplificativ: în cazul aplicării Decizei 51/ 2016 s-a argumentat în sensul că era necesară invocarea nulităţii măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în cauză, anterior publicării Deciziei în discuţie în Monitorul Oficial, în cursul urmăririi penale, pentru ca judecătorul de cameră preliminară să poată realiza aplicarea nulităţii relative cu privire la procedeele probatorii în discuţie), pe faptul că la momentul realizării interceptărilor de către SRI nu era prevăzută nulitatea absolută ca sancţiune necompetenţei organelor de urmărire penală sens în care Decizia 302/2017 nu ar fi aplicabilă, etc.

Pornind de la aceste aspecte am considerat esenţială analiza efectelor deciziilor CCR în situaţia expusă. În jurisprudenţa sa, CCR stabileşte întinderea şi conţinutul sintagmei „efecte pentru viitor”, care nu coincide cu interpretarea atribuită acestei sintagme în situaţiile mai sus expuse cu privire la practica judiciară, după cum o să arăt în cele ce urmează.

Nefiind străini de interpretarea diferită a efectelor deciziilor CCR, în decizia nr.685/2018 pronunţată recent cu privire la conflictul juridic de natură constituţională între ÎCCJ – Parlamentul României, Curtea a afirmat următoarele: „198. Întrucât atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art.147 alin.(4) din Constituție, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare.”

Pe de-o parte observăm similaritatea situaţiilor analizate de decizia citată şi situaţia din cauza de faţă, respectiv în ambele decizii se discută despre un caz de nulitate absolută ce se referă la necompetenţa organului de urmărire penală/instanţei. Astfel, Curtea subliniază că actele îndeplinite de un organ necompetent sunt lovite de nulitate absolută, care este necondiţionată. Observăm că termenul îndeplinite se referă la actele efectuate ori probele deja administrate deja de instanţă şi nu la acte ce urmează a fi îndeplinite de către un organ necompetent.

În plus, extrem de important, de această dată, pentru a nu mai exista discuţii cu privire la efectele deciziilor pronunţate, Curtea a precizat expres cele trei categorii de situaţii în care efectele sale se produc: cauze pendinte, cauze definitive şi situaţii viitoare. Consider că s-a simţit nevoia unei astfel de precizări tocmai pentru ca efectele deciziei sale să nu mai fie răstălmăcite, cum se întâmplă în cazul celorlalte decizii, printre care şi Decizia 51/2016 şi Decizia 302/2007.

Prin aceste precizări exprese se nuanţează semnificaţia „efectelor pentru viitor” ale deciziilor CCR, care nu se repercutează doar asupra actelor ce urmează a fi efectuate în viitor, astfel cum a statuat judecătorul de cameră preliminară, ci produc efecte în cauzele aflate pe rol, în situaţiile în care unele acte au fost administrate cu depăşirea competenţei.

Dacă în opinia unor instanţe, anterior pronunţării deciziei nr. 685/2018 mai existau întrebări legate de aplicabilitatea efectelor deciziilor CCR cu privire la actele îndeplinite anterior pronunţării deciziei CCR în cauzele aflate pe rolul instanţelor, consider că ulterior pronunţării acestei decizii nu se mai poate susţine contrariul. Devine extrem de clar că intenţia Curţii de la bun început a fost aceea de a scoate în afara circuitului juridic atât norma cât şi efectele încălcării acesteia, în procesele aflate pe rol, fără a distinge în funcţie de momentul îndeplinirii actului.

Rezumând, rezultă din această decizie că efectele nulităţii absolute intervenite pentru nerespectarea competenţei materiale se produc şi cu privire la actele întocmite anterior constatării neconstituţionalităţii normei legale în baza cărora actele au fost efectuate.

În acelaşi sens, prin Decizia 454/4 iulie 2018, Curtea Constituţională prezintă din nou întinderea efectelor deciziilor sale, de această dată cu privire la un text din C.pr.civ. În esenţă Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. 27 C.pr.civ. stabilind clar că efectele deciziei pronunţate se produc pentru viitor şi în cauzele pendinte.

Prin Decizia 454/8 iulie 2018[1], cu privire la aspectele enunţate supra, Curtea stabileşte următoarele: „60. Curtea constată că, prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018*), nepublicată încă la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.147 alin.(4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a condiționat aplicarea Deciziei Curții Constituționale de pornirea procesului civil după publicarea acesteia

61. Or, art.147 alin.(4) din Constituție este, în privința normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancționatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituțional raportat la normele de procedură civilă, Curtea constată că acesta se aplică atât situațiilor pendinte, cât și celor ce se vor naște în viitor, sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constituție neputând fi condiționată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017. Mai mult, Curtea reține că, în mod constant, în practica sa jurisdicțională precizează efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, paragraful 52), sens în care în paragraful 32 al Deciziei nr.369 din 30 mai 2017 a stabilit, în mod expres, efectele de ordin constituțional ale acesteia asupra cauzelor pendinte. Având în vedere dimensiunea constituțională a demersului instanței constituționale, rezultă că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele deciziei Curții Constituționale expres indicate în corpul acesteia, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competență a Curții Constituționale, revenindu-le în schimb obligația de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt învestite.

62. În acest context, Curtea subliniază că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr.206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 13 iunie 2013, sau Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr.1 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.329 din 16 aprilie 2018, prin care s-a statuat că „Efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituții ale statului, întrucât un atare demers ar genera o știrbire a competenței sale exclusive în materie. Prin urmare, instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății, demers pe deplin posibil și în speța de față”] și, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora. În caz contrar, spectrul neconstituționalității interpretării date fie efectelor deciziei Curții Constituționale, fie normei juridice cu încălcarea deciziei Curții Constituționale va deveni actual, cu consecința, restabilirii, pentru viitor, de către instanța constituțională a efectului general obligatoriu al deciziei sale (a se vedea și Decizia nr.206 din 29 aprilie 2013).

63. În consecință, Curtea reține că, în urma pronunțării și publicării Deciziei nr.369 din 30 mai 2017, în privința art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 nu devin incidente prevederile art.27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, pentru că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curții s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunțată după publicarea deciziei. Art.27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constituție. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, într-un stat de drept toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele Constituției.”

Din decizia mai sus citată se pot trage următoarele concluzii

  1. Interpretarea efectelor deciziei, astfel cum a procedat şi judecatorul de cameră preliminară în speţă, reprezintă o încălcare a sferei exclusive a competenţei Curţii Constituţionale, sens în care judecătorul este obligat să aplice deciziile Curţii şi nu să le interpreteze. În acest sens a fost invocată şi Decizia ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr.1 din 8 februarie 2018 care reiterează, în sarcina judecătorului obligaţia de a nu interpreta efectele deciziilor CCR şi de a le aplica ca atare.
  2. Neconstituţionalitatea unui text este o sancţiune de drept constituţional ce se aplică imediat situaţiilor pendinte
  3. Aspectul de la punctul anterior nu înseamnă că se aplica doar cu privire la situaţiile juridice născute ulterior momentului publicării deciziilor în M. Of.
  4. Prin acceptarea tezei potrivit căreia efectele deciziei CCR nu se produc cu privire o situaţie juridică născută anterior publicării deciziei în M.Of., ar avea loc înfrângerea efectului direct şi general obligatoriu al deciziei Curţii şi implicit prevalenţa unei prescripţii normative în faţa unei norme de rang constituţional.

În acelaşi sens, relevante în contextul analizei sunt considerentele Deciziei 223/2012: „Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză, decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.

În fine, Curtea reţine că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.”

În această deciziei Curtea exprimă clar intenţia de aplicare a efectelor sale în cauzele pendinte, indiferent de momentul la care actul a fost îndeplinit.

Extrem de relevant este paragraful 52 din Decizie care arată că: „52. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art.147 alin.(4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, (par.28)].[…]”. Se observă claritatea statuărilor curţii care face distincţia între:

  • Cauze definitiv soluţionate, în care decizia se aplică prin formularea revizuririi in cauzele în care anterior soluţionării definitive s-a invocat excepţia de necontituţionalitate.
  • Cauze aflate pe rolul instanţelor, în care decizia se aplică, fără a fi realizate alte distincţii.

Mai mult, prin Decizia 51/2016 CCR face vorbire despre paragraful 28  din Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015: „Cu privire la efectele pe care urmează a le produce prezenta decizie, Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării sale, aplicânduse, în schimb, în privinţa contestaţiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării prezentei decizii, precum şi în cele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată.” Rezultă următoarele două concluzii:

  • Decizia CCR nu se aplică procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării în M. Of. a Deciziei, cu excepţiile cunoscute.
  • Decizia CCR se aplică cu privire la contestaţiile la executare formulate împotriva încheierilor executorului, în cauzele pendinte.

Ceea ce vreau să subliniez este că din paralelismul realizat de CCR între cele două decizii nu rezultă instituirea unei noi condiţii – cea a invocării anterioare în cauză a nelegalităţii, după cum s-a reţinut în practica instanţelor, ci exact contrariul: aplicarea deciziei în cauzele aflate pe rolul instanţelor. În schimb rezultă similarităţiile menţionate supra.

Faptul că Decizia 51/2016 se aplică şi cu privire la interceptări efectuate anterior publicării sale rezultă inclusiv din practica ÎCCJ care prin Încheierea judecătorului de Cameră Preliminară 11/C/01.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 276/1/2017 arată că „Drept urmare, Decizia 51/2016 produce efecte pentru viitor în sensul că poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară în cauzele care, la momentul publicării deciziei în M.Of., se aflau în cursul urmăririi penale sau în faza de cameră preliminară, dar şi efecte retroactive în privinţa respectării art. 142 alin. 1 C.pr.pen. deoarece, cu limita mai sus expusă, decizia va putea fi invocata şi cu privire la măsurile de supraveghere dispuse şi puse în executare până la data publicării deciziei în M.Of.(14.03.2016)”. Prin urmare, ÎCCJ în Încheierea citată a dispus excluderea materialului probator rezultat din punerea în executare a mandatelor se dupraveghere tehnică de către SRI.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea cazului de nulitate absolută vizând necompetenţa organelor de urmărire penală cu privire la actele deja întocmite de organul de urmărire penală, anterior instituirii acestui caz prin Decizia 302/2017 consider că Decizia 302/2017 produce efecte astfel că este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a interceptărilor efectuate de SRI pentru sfidarea competenţei organelor de urmărire penală.

Într-o atare ipoteză nu avem de-a face cu o retroactivitate a efectelor deciziei CCR ci cu o aplicare pentru viitor a efectului sancţionator al neconstituţionalităţii normei cu cu privire la efectele normei care se produc în continuare.

În concret, norma este reprezentată de art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen. care a fost declarată ca neconstituţională în cursul anului 2017, iar în majoritatea cazurilor ce ajung în faţa judecătorului de cameră preliminara în prezent interceptările în cauză au fost efectuate de SRI anterior anului 2017. Efectele faptului că SRI, un organ necompetent, a participat la efectuarea actelor de urmărire penală se produc şi în prezent în cauzele pendinte. Acele probe se află la dosarul cauzei şi produc efecte, dintre care indic cu titlu exemplificativ: în cursul judecăţii poate avea loc audierea în şedinţă publică a interceptărilor, inculpatul în apărare va contesta procese verbale care vor fi lecturate de părţile procesului, fundamentarea unoi hotărâri definitive va putea avea loc pe baza acestor probe fiind la dosar, din audierea înregistrarilor/lecturarea suporţilor optici este posibilă identificarea unor noi martori care pot fi audiaţi în faţa instanţei, inclusiv faptul că interceptările sunt menţionate în rechizitoriu la mijloacele de probă reprezintă un efect al administrării acestora.

Din analiza efectelor deciziilor CCR rezultă clar că exact asta s-a dorit: înlăturarea efectelor normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

În măsura în care am accepta teza potrivit căreia interceptările fiind realizate anterior publicării deciziei în M.Of., decizia nu se aplică, am avea o ipoteză de ultraactivitate a precripţiei normative care ar contrazice norma de rang constituţional (art. 147 alin. 4 din Constituţie), chestiune absolut nepermisă.

Jursiprudenţa ÎCCJ a acordat deja efecte Deciziei 302/2017 pronunţând nulitatea absolută a interceptărilor efectuate de SRI anterior publicării deciziei în M. Of. pentru necompetenţa materială şi funcţională a acestui organ, prin Încheierea pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară în 28.02.2018 în dosar nr. 657/39/2017/a1.

Mai mult, în optica ÎCCJ, iniţial după pronunţarea Deciziei 51/2016 CCR sancţiunea nulităţii relative era pe deplin aplicabilă în cauzele aflate pe rolul judecătorului de cameră preliminară, fără a distinge în funcţie de momentul întocmirii interceptărilor. Astfel, se reţine că după pronunţarea Deciziei 302/2018 CCR sancţiunea nulităţii absolute este incidentă cu privire la măsurile de supraveghere tehnică întocmite de SRI, în speţa în discuţie acestea fiind efectuate anterior publicării în M.Of. a deciziei 302/2018. Astfel, se precizează că prin punerea în executare a mandatelor se supraveghere tehnică de către SRI nu s-a încălcat doar competenţa materială şi funcţională a organelor de urmărire penală, întrucât această chestiune această chestiune s-ar putea pune numai dacă ar viza organele judiciare. Cum lucrătorii SIPI şi SRI nu aveau calitatea de organe  judiciare, realizarea actelor menţionate s-a efectuat cu încălcarea competenţei generale a organelor statului. Bineînţeles că aecastă încălcare va fi valorificată prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen. întrucât o astfel de încălcare a competenţei generale a organelor statului atrage cu atât mai mult nulitatea absolută a actelor astfel realizate.”

Toate aceste aspecte au culminat cu pronunţarea Deciziei 26/2019 de către Curtea Constituţională prin care a afirmat expres că instanţele au avut posibilitatea înlăturării procedeelor probatorii realizate de către serviciile de informaţii pe măsură ce Curtea s-a pronunţat cu privire la implicarea SRI în actul de justiţie şi la sancţiunile incidente în aceste cazuri.

Având în vedere chestiunile analizate, rezultă că instanţa de contencios constituţional a stabilit în repetate rânduri, în mod clar şi lipsit de echivoc faptul că efectele deciziilor sale se produc în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată şi instanţele de judecată sunt obligate să aplice aceste decizii astfel cum au fost pronunţate.

Concluzionând, potrivit deciziilor CCR la care am făcut referire, rezultă că efectele Deciziilor Curţii se produc şi cu privire la acte întocmite anterior publicării în M. Of. a deciziilor CCR în cauzele pendinte.


[1] DECIZIA Nr.454 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.37 [cu referire la art.402 din Codul de procedură civilă] și pct.58 [cu referire la art.497 din Codul de procedură civilă], precum și art.III pct.3 [cu referire la art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013] și pct.4 [cu referire la art.XVIII1 din Legea nr.2/2013] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Publicată în Monitorul Oficial nr.836 din 01.10.2018

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *