Cauza Ghincea c. României. Condamnarea direct în recurs fără readministrarea unui minim de probatoriu încalcă art. 6 parag. 1 din Conv.E.D.O.

În horărârea pronunţată în 9 ianuarie 2018 în cauza Ghincea c. României, CtEDO a reconfirmat că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie prin aceea că reclamantul a fost condamnat în recurs fără a fi audiat, după ce în faţa instanţelor inferioare fusese achitat.

Reclamantul Marius Ghincea a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. În fapt, s-a pretins că în luna decembrie 2002, la rugămintea reclamantului, care deţinea calitatea de secretar al Primăriei Voluntari, NG, în calitate de angajat al primăriei, a antedatat şase cereri de restituire a dreptului de proprietate formulate de MCI în baza Legii nr. 18/1991. În faza de urmărire penală, NG a recunoscut că a comis fapta la rugămintea reclamantului, însă reclamantul nu a recunoscut nimic. Procurorul a decis trimiterea în judecată doar a numitei NG, în calitate de autor al infracţiunii de fals intelectual şi a reclamantului, în calitate de complice.

În faţa primei instanţe, NG şi-a modificat declaraţia în sensul că reclamantul ar fi rugat-o doar să îl ajute pe MCI cu cererile, iar acesta din urmă ar fi fost cel care i-ar fi cerut antedatarea lor. Instanţa a schimbat încadrarea juridică a reclamantului din complicitate în instigare. În urma administrării probatoriului, NG a fost condamnată la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, iar reclamantul a fost achitat. În etapa apelului, Tribunalul Bucureşti a menţinut sentinţa primei instanţei. În recurs, Curtea de Apel Bucureşti, fără a reaudia reclamantul şi fără a administra probe noi în dosar, l-a condamnat pe acesta la şase luni de închisoare suspendate sub supraveghere, reţinând faptul că instantele inferioare au apreciat greşit probatoriul.

CtEDO a reiterat faptul că instanţa de recurs nu poate aprecia vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, fără să administreze în mod nemijlocit probatoriul constând în declaraţia acestuia. De asemenea, Curtea a statuat că, în speţă, nu a fost suficient că reclamantul a fost prezent la judecarea recursului, acordându-i-se ultimul cuvânt, ci Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia de a-l audia pe acesta. Simplul fapt că reclamantul nu a dat declaraţie din proprie iniţiativă nu îi este imputabil, din moment ce acesta fusese anterior achitat. Curtea a constatat că instanţa de recurs l-a condamnat pentru prima dată pe reclamant strict pe baza declaraţiilor sale anterioare, a declaraţiilor autorului infracţiunii şi a declaraţiilor martorilor, care nu relevaseră elemente suplimentare. Curtea a apreciat că instanta de recurs avea obligaţia de a audia cei doi inculpaţi pentru simplul motiv că NG şi-a a schimbat declaraţia în faza de judecată, existând neconcordanţe în relevarea stării de fapt. Viziunea Curţii este aceea că instanţa chemată să decidă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, nu îşi poate forma convingerea asupra credibilităţii acuzatului decât prin audierea nemijlocită a acestuia, neputând soluţiona cauza strict pe baza unor declaraţii anterioare pe care doar le citeşte.

Pentru aceste motive, CtEDO a apreciat că instanţa de recurs i-a încălcat reclamantului dreptul la un proces echitabil şi a condamnat, cu unanimitate de opinie, statul Român.