Aplicabilitatea cazurilor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În fapt, faţă de numitul LR, având calitatea de suspect, a fost dispusă soluţia de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, care prevede următoarele: „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”. Împotriva soluţiilor de clasare, numitul a înaintat o plângere, solicitând schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare, şi anume aplicarea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv : „fapta nu există”. Procurorul ierarhic superior a menţinut motivarea organului de urmărire penală care a dispus soluţia clasării, învederând faptul că soluţia adoptată a fost întemeiată pe faptul că probele administrate în cauză nu pot conduce la concluzia certă a vinovăţiei unei persoane. Mai mult de atât, organele de urmărire penală au arătat că aspectele iniţiale care au fost avute în vedere la momentul începerii urmăririi penale nu s-au conturat şi nici nu există probe mai presus de orice îndoială că o anumită persoană a săvârşit infracţiunea. Având în vedere aceste aspecte, procurorul ierarhic superior a respins plângerea petentului, menţinând soluţia de clasare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Împotriva ordonanţei s-a înaintat o plângere la judecătorul de cameră preliminară, solicitând schimbarea temeiului de drept al clasării întrucât, raportat la probele administrate în cauză, precum şi motivele învederate de organele de urmărire penală, fapta pentru care a fost începută urmărirea penală nu există, nefiind probe care să contureze însăşi realitatea materială a infracţiunii.

Judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea petentului, schimbând temeiul de drept al soluţiei de clasare, şi anume din cazul reglementat de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală.

În cadrul soluţionării plângerii formulate, judecătorul de cameră prelimară a apreciat faptul că soluţia de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. „se pronunţă în situaţia în care există faptă în materialitatea ei, dar probele nu pot conduce la concluzia indubitabilă a existenţei vinovăţiei unei persoane, operând principiul in dubio pro reo”. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se referă la lipsa probelor că o anumită persoană a săvârşit infracţiunea.

Având în vedere motivele expuse în ordonanţele organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a precizat faptul că „probele administrate sunt univoce, ducând nu la concluzia că acestea sunt insuficiente pentru a dovedi că intimatul a săvârşit infracţiunea, ci la concluzia că nu există faptele reţinute.” Mai mult de atât, s-a reţinut faptul că inexistenţa unei fapte în materialitatea ei se poate reţine în două situaţii, şi anume fie în cazul unei acţiuni sau inacţiuni prin care nu se produce nicio schimbare în realitatea obiectivă, fie în cazul în care acţiunea sau inacţiunea este determinată de calitatea pe care o are suspectul, aceasta fiind perpetuă şi continuă, prin activitatea curentă pe care o desfăşoară, dar care nu se circumscrie ipotezei ilicite prevăzută de norma de incriminare.