Admisibilitatea recursului în casaţie în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod proc. pen. Stabilirea unei pedepse în afara limitelor prevăzute de lege în urma aplicării legii penale mai favorabile.

În fapt, inculpata a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune compusă din 22 acte materiale de executare prev. de art. 215 alin. 1, alin. 3 şi alin. 5 din Codul Penal 1969.

În esenţă, instanţa de fond a apreciat legea veche ca fiind mai favorabilă întrucât, în pofida limitelor de pedeapsă vădit mai drastice ale legii vechi, respectiv 10-20 ani, faţă de 6 luni – 3 ani din legea nouă, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de legea nouă prevede un spor obligatoriu constând în 1/3 din restul pedepselor aplicate pe lângă pedeapsa de bază, în timp ce vechiul cod prevedea un spor facultativ de maximum 5 ani.

S-a optat astfel pentru aplicarea vechiului cod penal, iar prin aplicarea art. 74 privind criteriile generale de individualizare ale pedepsei din NCP, s-a aplicat inculpatei pedeapsa minimă de 10 ani.

Împotriva hotărârii definitive, inculpata a formulat recurs în casaţie apreciind că legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod greşit, întrucât, dacă ar fi primit pedeapsa minimă prevăzută de Codul Penal 2014, respectiv 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă ar fi fost de 4 ani închisoare.

Prin Încheierea din data de 03.03.2017, recursul în casaţie a fost declarat admisibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a apreciat că modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile poate constitui un element de modificare a pedepsei care, în concret, să se circumscrie noţiunii de pedeapsă aplicată în afara limitelor prevăzute de lege. S-a arătat în acelaşi context că legiuitorul nu distinge între cauzele pentru care pedeapsa a fost aplicată în mod greşit, indiferent că acest lucru a survenit în urma reţinerii eronate a unor circumstanţe atenuante sau agravante, ori a unor cauze de reducere sau majorare a pedepsei. Astfel, s-a statuat că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, instanţa supremă are competenţa să verifice inclusiv modalitatea în care a fost aplicată legea penală mai favorabilă prin care s-a ajuns la aplicarea unei pedepse concrete.