Acordul de mediere – între Decizia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia Curţii Constituţionale

Prin Decizia I.C.C.J. nr 9 din 7 aprilie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspundere penală, distinctă de împăcare. Tot prin aceasta s-a stabilit că încheierea acordului de mediere poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Ulterior acestui moment, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator,  Curtea s-a pronunţat cu privire la interpretarea dată prin Decizia nr. 9 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că dispoziţiile art. 67 din Legea 192/2006 sunt constituţionale doar în măsura în care intervenirea acordului de mediere se face până la citirea actului de sesizare a instanţei.

În cuprinsul motivării acesta a reţinut că efectul juridic al interpretării date dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – potrivit căreia încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, ce poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale – este acela că în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care poate interveni împăcarea, odată ce a fost depășit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanței, inculpatul și persoana vătămată/partea civilă, deși nu se mai pot împăca în fața instanței de judecată [art.159 alin.(3) din Codul penal], pot recurge la mediere, iar instanţa care soluționează cauza, în primă instanță sau în apel, este obligată să ia act de acordul de mediere şi să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, în condițiile în care aceeași instanţă judecătorească nu mai poate să ia act, în mod nemijlocit, de voinţa inculpatului și a persoanei vătămate/părții civile de a stinge litigiul penal.

Pe această cale, se ajunge la eludarea finalității urmărite de legiuitorul noului Cod penal prin reglementarea termenului citirii actului de sesizare a instanţei ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea – finalitate care vizează, limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice – aducându-se atingere prevederilor art.124 alin.(2) din Constituție care consacră unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.

Astfel, în ceea ce priveşte termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, deși art.67 din Legea nr.192/2006 nu prevede un anumit stadiu procesual, Curtea reține că acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni și împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței, aşa cum prevede art.159 alin.(3) teza a doua din Codul penal.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, consacrat de art.124 alin.(2) din Constituție.

O chestiune interesantă ce se impune a fi analizată constă în situaţia acelor infracţiuni săvârşite între momentul pronunţării Deciziei de către Înalta Curte şi cea a Curţii Constituţionale. Ar putea acestea, să beneficieze de principiul legii penale mai favorabile, mai exact de statuările Înaltei Curţi care prevăd că încheierea acordului de mediere este permisă pe tot parcursul procesului penal?

Cu toate că, aparent este o ipoteză discutabilă, apreciem că această situaţie nu este posibilă. Practic, instituţia legii penale mai favorabile nu este incidentă într-o atare situaţie, întrucât aceasta operează doar cu privire la normele de drept penal material, nu şi cele procesuale. Rămâne însă discutabilă posibilitatea de a încheia un acord de mediere de către persoanele care au iniţiat acest demers anterior pronunţării hot. Curţii Constituţionale, însă nu au avut posibilitatea să finalizeze această procedură. Pe de altă parte, vor putea beneficia de prevederile deciziei Î.C.C.J. în mod cert, persoanele care au reuşit să încheie un acord de mediere anterior pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale, având ca finalitate încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. 1 lit. g).